Chevrolet testeaza doua Corvette Stingray pe circuitul de la Nurburgring, ca parte a procedurii de adaptare a trenului de rulare la conditiile din Europa.
Nurburgring este un nume care evoca trairi intense in multi cunoscatori ai sporturilor cu motor si un loc unde s-a facut si s-a rescris de nenumarate ori istoria in domeniul curselor auto. De asemenea, este locul unde modelul european al noului Chevrolet Corvette Stingray coupe este testat in prezent, cu cateva luni inaintea inceperii vanzarilor in Europa.
„Nurburgring este renumit pentru circuitul sau solicitant si este perfect pentru scopul nostru, acela de a adapta caracteristicile de rulare si manevrabilitate ale modelului Corvette Stingray pentru Europa’, a declarat Jim Mero, inginer in dinamica autovehiculelor la General Motors. „La Nurburgring vom fi deosebit de atenti la configuratia suspensiei si la directie. Drumurile europene sunt foarte distinctive si diferite de cele din SUA si la fel sunt si obiceiurile de conducere.’
Expertii tehnici ai Chevrolet evalueaza in prezent doua autovehicule Corvette Stingray in Europa, ambele fiind conduse pe o mare varietate de drumuri. Procedurile de testare fac parte din programul standard GM de control al calitatii, implementat pentru fiecare model Chevrolet nou inainte ca acesta sa fie pus in vanzare in Europa.