Cea mai performantă versiune a seriei, Corvette Z06, va avea motor V8 aspirat, dar nu va fi comercializată anul acesta.

vezi galeria foto

Mark Reuss, președintele GM, a declarat: „Corvette a fost întotdeauna o mașină definitorie pentru tema de supercar american.’ Cuvintele sale sunt convingător susținute de noul Corvette Z06, această variantă ridicând și mai sus ștacheta performanțelor – deja situată la un nivel înalt în cazul celei de-a opta generații Corvette.


Pe de altă parte, indicativul Z06 ar putea să sune sec în urechile publicului internațional, însă el desemnează încă din 1963 cele mai „super’ dintre supersportivele Corvette. Bineînțeles, istoria sa este legată de domeniul competițional, iar în dezvoltarea automobilelor 2023 Corvette Z06 a fost implicată și divizia Corvette Racing. O parte din experiența specialiștilor preparatori dobândită pe circuite prin intermediul prototipurilor Corvette C8.R a fost transferată la noua variantă de stradă a seriei Corvette, pentru a cărei proiectare s-a pornit de la deja cunoscutele versiuni Stingray.


Corvette Z06 este cu 9,4 cm mai lat decât Stingray, urmare a adoptării unor pneuri masive în spate, cu secțiune 345. Jantele din față au diametrul de 20 de inchi, iar al celor din spate măsoară 21 de inchi. Suspensia Magnetig Ride Control, dispozitivul StabiliTrak și (opțional) pneurile dedicate Michelin Cup 2R ZP contribuie la acuratețea comportamentului dinamic. Noile elemente aerodinamice vizibile la părțile din față și din spate înslesnesc identificarea vizuală a lui Corvette Z06.


Piesa de rezistență a mașinii am lăsat-o intenționat la final. Este vorba despre o motorizare V8 aspirată complet nouă, purtînd indicativul LT6. Vorbim aici despre distribuție DOHC și o cilindree de 5,5 litri, motorul cu bloc turnat din aluminiu și camere de ardere modelate cu tehnologie CNC fiind capabil să lucreze la regimul maxim de 8600 rpm. Acestea fiind spuse, poate conta pe o putere de 670 CP la 8400 rpm și un cuplu maxim de 623 Nm la 6300 rpm. Fabricația variantelor Corvette Z06 va demara în vara anului 2022 la uzina din Bowling Green și debutul comercial va avea loc în toamna aceluiași an.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE