Debut electric pentru Toyota: bZ4x ajunge la vară în showroomurile din Europa

vezi galeria foto

Toyota bZ4x, noul SUV electric al producătorului nipon, va ajunge în Europa în această vară. În ceea ce privește numele straniu al mașinii, „bZ vine de la „beyond Zero și se referă la emisiile poluante, în timp ce „4X – se referă la tracțiunea integrală.


Noul model face parte din prima serie de vehicule proiectate de marca niponă de la zero pentru a beneficia de propulsie electrică. Sub caroseria sa se află platforma tehnică e-TNGA, dezvoltată de Toyota în colaborare cu Subaru. Soluția tehnică include două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte.

Versiunea cu tracțiune integrală va afișa o putere maximă a sistemului de 217 CP, în timp ce modelul cu tracțiune față beneficiază de un singur motor electric, dar care este capabil să producă 204 CP. În cazul ambelor versiuni, acumulatorul are o capaciatte de 71,4 kWh și poate fi încărcat de la stații de încărcare rapide ce furnizează o putere maximă de 150 kW.


Autonomia modelului cu tracțiune față este de 516 km, conform ciclului de testare WLTP, în timp ce versiunea cu tracțiune integrală poate parcurge până la 470 km. Japonezii au declarat că bateria cu care este dotată Toyota bZ4X va dispune de circa 90% din capacitate chiar și după 10 ani de utilizare.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE