Doi copii în vârstă de 5 ani au săpat un tunel pe sub gardul grădiniței și au mers să cumpere un Jaguar

vezi galeria foto

Doi băieți în vârstă de cinci ani au dus pasiunea pentru mașini la extrem. Aflați la grădiniță, cei doi au săpat un tunel pe sub gardul care împrejmuia clădirea și au plecat la un dealer local Jaguar.


Pentru ca lucrurile să fie și mai interesante, cei doi au declarat că au acționat după mai multe zile în care au pus la punct un plan bine gândit.

Cei doi puști din orașul Magnitogorsk au mers pe jos 2 kilometri pentru a ajunge la reprezentanța producătorului britanic. O localnică a fost curioasă și i-a întrebat pe cei doi ce caută în acea zonă.

Băieții i-au spus că au plecat de la grădiniță să cumpere o mașină mare, doar că nu aveau bani. Așa cum era normal, femeia i-a dus pe cei doi la postul de poliție local. Organele de ordine fuseseră deja anunțate de conducerea grădiniței de dispariția puștilor, iar totul s-a terminat cu bine.


Educatoarea clasei din care fac parte cei doi băieți a fost concediată din cauza neatenției.

Via | ABC

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE