Traficul a fost reluat pe tronsonul cuprins între Barajul Gura Apelor – Cabana Rotunda – Poiana Pelegii a drumului care permite accesul turiștilor spre turiştilor spre Masivul Retezat.
După un an de la instituirea unor restricţii cauzate de problemele apărute în structura de rezistenţă a carosabilului, autoritățile au decis redeschiderea circulației. Traficul este permis doar turiștilor, restricțiile continuând pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone.
„Din 15 august, pe sectorul de drum aflat în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, sector cuprins între barajul hidrotehnic Gura Apelor şi Cabana Rotunda, se va circula foarte bine. Pe drumul forestier cuprins între Cabana Rotunda şi Poiana Pelegii se poate circula, dar nu în condiţiile cele mai bune. Pe tronsonul acesta, aflat în administrarea Direcţiei Silvice, încă se lucrează – există două zone cu probleme mai mari, dar am primit asigurări că în maxim o săptămână intervenţiile se vor încheia şi drumul se va prezenta în condiţii excelente. Părerea mea este că nu trebuia lăsat atâta timp să treacă până să refacem acest drum’, a declarat administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram.
Circulația a fost deschisă după finalizarea lucrărilor care au vizat refacerea unei porţiuni din corpul drumului, fiind folosite circa 1.300 de tone de material pentru umplerea unui gol creat în structura sa. De asemenea, s-au curăţat şanţurile colmatate şi s-a lărgit terasamentul drumului pe mai multe porţiuni. Drumul Judeţean 685 a fost închis temporar pe sectorul cuprins între Barajul Gura Apelor – Cabana Rotunda – Poiana Pelegii în data de 22 mai 2018. Închiderea circulaţiei rutiere s-a impus deoarece din cauza fenomenelor de îngheţ şi dezgheţ în structura drumului s-a format un gol sau raven, existând pericolul de surpare a carosabilului. Drumul a fost închis atunci pentru prevenirea unor accidente nedorite.
Sursa: libertatea.ro