Dureros: Porsche 911 GT2 RS lovește un hypercar de 3,2 milioane de euro (VIDEO)

vezi galeria foto

Un șofer de Porsche 911 GT2 RS acroșează pe circuit un Pagani Huayra BC. Nu este cel mai scump accident din istorie, dar se încadrează cu ușurință în top 10.


Citește și:

Cele mai scumpe mașini distruse în accidente

Cele mai bizare 10 accidente de mașină filmate vreodată

Porsche 911 GT2 RS este cel mai puternic 911 de fabrică pe care banii îl pot cumpăra în momentul ăsta și, cumva normal, cel mai scump din gama modelului: un pic peste 300.000 de euro. 

Însă eticheta de preț a lui 911 GT2 RS pălește pe lângă cea a lui Pagani Huayra BC, un hypercar foarte puternic (800 CP) și teribil de exclusivist: este limitat la doar 40 de unități și costă circa 3,2 milioane de euro.


Acum putem să ne facem o idee despre cum s-a simțit acest șofer de GT2 RS după ce s-a bușit într-un Huayra BC, pe circuitul italian Monza. Accidentul s-a produs în șicana de după linia de start, acolo unde frânele sunt supuse la presiuni imense și unde fiecare clipă de întârziere a frânării poate însemna o ieșire în decor. Sau, mai grav, un acroșaj cu mașina din față.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE