e2go: O ofertă financiară completă pentru soluțiile de mobilitate electrică

vezi galeria foto

Porsche Finance Group lansează o gamă completă de produse dedicate susținerii mobilității electrice, sub marca e2go.


Pachetul de servicii oferit clienților de autovehicule distribuite prin rețeaua de distribuitori Porsche România include opțiuni de finanțare pentru achiziția de mașini electrice sau hibrid plug-in, soluții speciale de asigurare, service sau întreținere. De asemenea, clienții pot asocia vehiculului electric finanțat și o stație de încărcare auto de uz casnic.

Persoanele care optează pentru soluții de mobilitate electrică beneficiază de scutire la plata impozitului auto (reducere de 50% pentru mașinile hibrid) și de eco tichete prin programul Rabla Plus în valoare de 45.000 de lei pentru achiziția de mașini 100% electrice și de 20.000 de lei pentru autoturisme noi hibrid Plug-in. În plus, costurile de alimentare sunt la valori minime, iar impactul asupra mediului în timpul funcționării poate fi redus la zero.


„Trecerea la mobilitatea electrică înseamnă mai mult decât cumpărarea unei mașini. Am creat o ofertă completă pentru a răspunde unor nevoi specifice de finanțare, atât a mașinii cât și a stațiilor de încărcare de uz casnic pentru modelele electrice sau hibrid. Am gândit produse de asigurare și mentenanță speciale, atât pentru persoanele fizice, cât și cele juridice’, a declarat David Gedlička, CEO al Porsche Finance Group România.

„Suntem parte a unei importante revoluții tehnologice cu accent pe soluții alternative de propulsie, iar rolul Porsche Finance Group este de a facilita și potența această conversie, din care cu toții vom avea de câștigat’, a adăugat David Gedlička.


Achiziția unei mașini electrice prin Porsche Finance Group România se poate face prin oricare dintre produsele financiare disponibile: credit auto, Leasing Financiar Clasic, Perfect Leasing și Leasing Operațional.

eCasco, produsul pentru asigurarea autoturismelor electrice, păstrează beneficiile asigurării clasice Porsche Asigurări și acoperă în plus riscuri specifice acestor modele.


Pachetul e2Go cuprinde și soluția eSERVICE, pentru întreținerea modelelor electrice. Acesta acoperă intervenții, verificări și inspecții pentru modele de acest tip.

Clienții pot opta ca, împreună cu autovehiculul electric, să cumpere, direct de la distribuitor, și stații de încărcare de uz casnic, utile când staționarea la stații dedicate din proximitate nu este posibilă.

Pentru informaţii online cu privire la oferta e2Go accesati link.

Foto: David Gedlicka, CEO Porsche Finance Group

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE