Preluarea Twitter de către Elon Musk nu este o noutate, însă are repercursiuni directe asupra promovării producătorilor auto, care preferă să nu mai folosească platforma de social media în scop comercial.
Mai multe branduri din lumea auto au declarat că vor opri finanțarea mesajelor de pe Twitter până în momentul în care Elon Musk anunță clar direcția în care se îndreaptă compania.
Achiziția Twitter de către fondatorul Tesla a fost incadrată încă din fază incipientă într-un nor de controverse, iar acesta nu încetează să dispară. Elon Musk s-a autointitulat „Chef Twit' și a operat modificări în componența echipei de core management din cadrul Twitter.
Aceste schimbări nu au rămas neobservate de industria auto. Înaintea finalizării preluării companiei de părintele Tesla, atât Ford, cât și Fisker au anunțat că nu vor mai investi bani în postările de pe Twitter. Anunțul a fost dublat de către General Motors, dar care însă a precizat că păstrează un canal de comunicare pe Twitter dedicat clienților.
Mai apoi, a venit rândul diviziei din Statele Unite a brandului Audi, companie ce a pregătit terenul pentru Grupul Volkswagen pentru un anunț greu: „Monitorizăm cu atenție situația și vom decide pașii următori în funcție de evoluția Twitter', urmând să oprească definitiv publicitate pe platforma socială.
Foto: Pexels