EuroNCAP: Dezastru pentru Ford Mustang, cinci stele pentru Volvo S90/V90

vezi galeria foto

Ford Mustang a fost testat de experții EuroNCAP, iar rezultatul a fost dezastruos: modelul iconic al americanilor nu a reușit să obțină decât două stele. Punctul slab al lui Mustang este absența sistemelor de asistență, dar au fost înregistrate și alte probleme la protecția de bază a pasagerilor.


Războiul Europa-America intră într-o nouă fază odată cu publicarea ultimelor rezultate EuroNCAP. Forul european a testat coupé-ul american cu câteva luni înainte ca acesta să fie înlocuit de o variantă modernizată, ceea ce stârnește noi controverse. Practic, testele au fost realizate cu modelul care se vinde din 2015.

De cealaltă parte, Ford a ales să comercializeze Mustang în Europa fără sistemele de asistență disponibile clienților de pe piața americană. Astfel, sistemul de avertizare la coliziune nu a fost oferit la introducerea pe piața europeană, deși este disponibil în Statele Unite.


Începând cu luna mai, Ford va livra clienților noile modele, care vor beneficia de toate sistemele de asistență moderne, ca Pre-Collision Assist (cu detectarea pietonilor, avertizare la coliziune și sistem de frânare autonom în situații de urgență) sau asistent de bandă.

Pe lângă absența sistemelor de asistență, Ford Mustang a mai fost criticat pentru umflarea „insuficientă’ a airbag-urilor frontale, în timp ce în spate absența sistemelor de pretensionare a centurilor și a limitatoarelor de sarcină prezintă riscuri pentru pasageri în cazul unui impact real.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE