Lansat in 1979, Mercedes Clasa G este unul dintre cele mai longevive modele din industria auto. Odata cu implinirea frumoasei varste de 33 ani, Clasa G va trece printr-o operatiune discreta de facelift.
La exterior si-au facut aparitia lumini de zi cu tehnologie LED si un nou set de oglinzi mai aerodinamice. Sofisticatul sistem de infotainment Comand cu navigatie, comenzi vocale si, in premiera, acces la internet, va fi oferit ca dotare standard. Clientii vor putea opta pentru doua versiuni de varf complet noi, echipate cu motorizari biturbo: G63 AMG, cu motor V8 biturbo de 5,5 litri si 544 CP sau G65 AMG, propulsat de un V12 de 6 litri si 612 CP. Variantele G350 (diesel V6 de 3 litri, 211 CP) si G500 (V8 aspirat de 5,5 litri, 388 CP) vor fi disponibile doar in compania cutiei automate 7G-Tronic Plus cu 7 rapoarte.