Fără alcool la volan! Sau 0% alcool și 100% volan, ca să spunem așa.

vezi galeria foto

Scorul deceselor in accidente rutiere pe soselele din România  nu e chiar scor de pirederi umane într-un război, dar nici departe. Consumul de alcool rămâne una dintre cauzele importante ale accidentelor auto, motiv pentru care Poliția, Asociația Berarii României și Petrom au lansat o campanie cu rol preventiv pe tema menționată.


Afișul campaniei își propune să atragă o dată în plus atenția șoferilor asupra riscurilor grave asociate conducerii sub influența alcoolului. După cum chiar mesajul campaniei o arată, nu este vorba despre cât alcool putem consuma înainte de a pune mâinile pe volan, ci despre ideea simplă că trebuie să nu consumăm deloc alcool înainte de a pleca la drum cu automobilul în calitate de conducători.

Precizări din partea Inspectoratului General al Poliției Române: de-a lungul anilor, problema accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool la volan a fost adresată prin mai multe inițiative de responsabilizare. Deși fiecare dintre noi știe că este periculos să conducă după ce a consumat alcool, totuși, sub imperiul momentului, pot fi luate decizii care să ne aducă în situații riscante.


În prima jumătate a anului 2021, din cauza conducerii sub influența băuturilor alcoolice, s-au produs 87 de accidente rutiere grave, în urma cărora 24 de persoane au decedat, iar alte 71 au fost rănite grav. Prin comparație, în aceeași perioadă a anului 2020, au avut loc 135 de accidente rutiere grave, cu 26 de persoane decedate și 139 rănite grav, iar în 2019, 133 de accidente rutiere grave, în care 31 de persoane au murit și 132 de persoane au suferit răni grave.

Mai ales în contextul în care ne aflăm acum, după multe luni de restricții cauzate de pandemia COVID-19, când oamenii își dorească să recupereze timpul pierdut și să nu rateze experiențe alături de cei dragi vara aceasta, pot avea tendința să fie mai puțin atenți și să uite regula de aur: Fără alcool la volan! De aceea, prin campania lansată, Berarii României și partenerii lor accentuează mesajul de prudență și prevenție pentru conducătorii auto.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE