Când spui Ferrari F40 cu siguranță vei simți un fior pe șira spinării. Este cel mai bun supercar produs de Ferrari, iar cu cele 1.311 exemplare fabricate este și unul dintre cele mai dorite modele ale italienilor.
Exemplarul deținut de Eric Clapton este scos la vânzare de un dealer din Marea Britanie, iar prețul cerut se ridică la 925.000 de lire, echivalentul a 1.074.000 de euro. Pe bordul acestui Ferrari F40 apar doar 6.800 de mile, iar actualul proprietar îl deține din 2003. În 2008, supercarul italian a primit o serie de revizii consistente.
„Ferrari F40 este o adevărată mașină de pus pe perete și una dintre cele mai apreciate mașini din anii 80. Iar faptul că mașina a fost deținută de Eric Clapton este cireașa de pe tort', a declarat directorul dealerului din Londra.
Și dacă suma cerută pe acest F40 vi se pare mare, vă amintim că în 2015, pe un același model s-a obținut 1,12 milioane de euro în condițiile în care mașina nu a avut un proprietar celebru.