Ford renunță la acest hatchback. Care este motivul?

vezi galeria foto

Ford va renunța la acest hatchback din portofoliul său. Anunțul este oficial, iar producția va înceta definitiv începând din luna septembrie.


Un purtător de cuvânt al Ford Motor Company a anunțat că hatchback-ul Ka+ va fi exclus din oferta constructorului american, începând din această toamnă. După încheierea producției, acesta va fi comercializat în continuare până la epuizarea stocului.

Decizia vine în contextul implementării la nivel european a unor standarde de emisii de CO2 mult mai stricte, pe care Ford Ka+ nu le respectă în momentul de față: „Începând din 2020, Ka+ ar fi penalizat prin prisma emisiilor de CO2, ceea ce i-ar scădea atractivitatea în ochii clienților dintr-un segment foarte competitiv‘, a declarat Finn Thomasen, Director de Comunicare al Ford Europa.


 

Citește și:

LEGEA RADARELOR: modificări importante! Nimeni nu mai scapă!

Faci asta la volan şi te trezeşti direct FĂRĂ PERMIS pentru 90 de zile!

 

Teoretic, producătorul ar putea modifica modelul astfel încât să se alinieze noilor norme, însă oficialii companiei consideră că o astfel de investiție nu ar fi rentabilă, ținând cont de prețul accesibil al mașinii.

Potrivit JATO Dynamics, Ford nu a reușit să vândă în Europa decât 22.406 unități Ka+ în primele cinci luni ale anului curent, cu 13% mai puțin față de aceeași perioadă din 2018. Anul trecut, vânzările modelului Ka+ au însumat 50.000 de exemplare în Europa.


Reprezentanții constructorului auto au anunțat recent că în 2020 vor lansa un SUV electric, iar până în 2023 vor introduce o mașină electrică proiectată pe platforma MEB a grupului VW.

În curând vom introduce noi vehicule spectaculoase, care se vor plia mai bine pe cerințele clienților din Europa‘, a adăugat purtătorul de cuvânt al Ford.

 

Sursa: Automotive News Europe

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE