Aceste schițe cu Mustang electric ne fac parcă să acceptăm mai ușor faptul că mașinile – inclusiv cele cu nume legendar – se leapădă de motoarele termice.
Citește și:
Au fost deschise listele de comenzi pentru Ford Puma. Cât costă în România SUV-ul produs la Craiova?
Alianța VW-Ford anunță noua generație de mașini electrice. Când le vedem pe șosea
Toată lumea așteaptă cu nerăbdare să vadă cum anume arată (și ce promite) primul SUV Ford 100% electric, despre care știm că are design inspirat de Mustang. Pentru asta nu va trebui să așteptăm mult.
Nu același lucru putem spune și despre randările din galeria foto de mai sus (sau clipul din josul paginii) fabricate de Adán López. Ceea ce vedeți aici este un Mustang GTE imaginat de designerul independent, care l-a descris ca fiind un model de fabricație 2020. Asta însă este mai puțin important acum.
Important este, în schimb, modul foarte convingător în care Adan a reușit să traseze liniile unui posibil (dacă nu chiar probabil) Ford Mustang electric. Randările păstrează toate elementele care amintesc de celebrul pony car, însă le înglobează într-un pachet estetic care chiar te duce cu gândul la viitor. Cu alte cuvinte, ni-l putem imagina cu ușurință pe străzi, chiar începând cu 2020.
Însă probabil că va trece un pic mai mult timp până când Ford să renunțe la V8-ul de sub capotă în schimbul unui motor electric. Lipsa unui V8 permite, totodată, și coborârea liniei capotei, ceea ce Adan a și făcut în aceste schițe: botul mașinii dispune acum de o „punte’ transversală care leagă flancurile capotei și care poate juca un rol aerodinamic. Designerul a gândit nu doar detalii aerodinamice, dar și dintre cele funcționale – cum ar fi fantele verticale din spatele portierelor, care ajută la răcirea bateriilor.
Din punct de vedere al performanțelor, acest Mustang GTE imaginat se laudă cu un sprint 0-100 km/h în doar 2,5 secunde și cu o viteză maximă de 301 km/h. Sunt cifre impresionante pentru un Mustang și totodată fezabile pentru o mașină electrică. Creatorul randărilor nu oferă informații privind puterea motorului sau despre autonomie; din clip aflăm doar că bateriile au o capacitate de 28 kWh.