Ford Ranger Raptor a fost prezentat oficial în Europa înainte de debutul comercial programat pentru 2019.
Pick-up-ul de performanță de la Ford a debutat la Gamescom, unul dintre cele mai mari târguri din Europa dedicate jocurilor video. Evenimentul este comparabil cu un salon auto în materie de anvergură. Ford nu a venit cu Ranger Raptor la acest eveniment pentru că și gamerii cumpără mașini, ci pentru că modelul este deja disponibil în Forza Horizon 4, un joc video disponibil pe mai multe platforme.
Noul Ford Ranger Raptor are un motor 2.0 diesel BiTurbo EcoBlue care dezvoltă 213 CP și 500 Nm. În plus față de un Ranger, el vine cu un șasiu ranforsat, o suspensie specifică și anvelope de off-road. Lista de dotări mai include și o transmisie automată cu zece trepte dezvoltată de Ford, precum și sistemul Terrain Management System. Acesta din urmă are șase moduri de rulare, de la Normal și Sport, la moduri dedicate pentru rulat pe pietre, noroi și zăpadă, printre altele.
Anvelopele sunt A/T-uri de la BF Goodrich de dimensiunea 285/70 R17, dezvoltate special pentru acest model. Au un diametru de 838 milimetri și o lățime de 285 de milimetri. Tot pentru off-road, Ranger Raptor are un scut de oțel gros de 2.3 milimetri, amplasat atât sub motor, cât și sub transmisie și cutia de transfer.
Amortizoarele sunt semnate de Fox, iar sistemul de frânare are discuri ventilate față și spate. Cele de pe față au un diametru de 332 milimetri și o grosime de 32 de milimetri, pe când cele de pe spate au un diametru de 332 de milimetri și o grosime de 24 de milimetri.
Ford Ranger Raptor are un sistem multimedia SYNC 3 cu ecran tactil cu diagonala de opt inch. Sistemul este compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay și integrează hărți de navigație și pentru zonele fără drumuri publice. În plus, are și o funcție care îți poate memora pașii când mergi pe teren accidentat, ca să te poți întoarce pe același drum dacă asta îți dorești.