Printre conceptele dezvăluite cu prilejul „Kia EV Day 2025′ (eveniment desfășurat la Barcelona) pe 27 februarie se numără și Kia Concept EV2. Gabaritul său este conform cotelor clasei mici, însă, pe lângă adoptarea multor elemente de stil promovate pentru noile generații de automobile mai mari ale mărcii Kia, se face remarcată și tratarea rafinată a interiorului, îmbinând un caracter high-tech cu o ambianță minimalist-rafinată.
Asta nu este suprinzător: Kia Concept EV2 are formă de SUV, proporțiile sale reflectând orientarea îndrăzneață și sofisticată a mașinii, cu aspirații înalte. Barele de protecție și elementele de stil din zona inferioară ale automobilului oferă un aspect mai robust, evidențiind designul pragmatic și personalitatea captivantă a conceptului EV2.
Profilul SUV-ului combină un exterior de lux cu o poziție solidă, oferind o cabină spațioasă care îi sporește atractivitatea premium. Profilul frontal înălțat proiectează încredere și se leagă perfect de secțiunea spate extinsă și puternică printr-o linie a plafonului care transmite sofisticare tehnică. Aripile robuste creează un contrast frapant cu designul geometric al zonei geamurilor și al pasajelor roților, sporind caracterul dinamic al automobilului.
Inspirat de valorile filosofiei de design „Opposites United’, interiorul lui Kia Concept EV2 îmbină caracterul practic și emoția. Scaunele din al doilea rând se pliază, permițând scaunelor din față să alunece înapoi cât mai mult posibil. Acest lucru creează o zonă extinsă de care utilizatorii pot profita din plin atunci când automobilul este parcat. Se pot relaxa, își pot întinde picioarele sau chiar se pot așeza pe podeaua plată a automobilului pentru a savura o masă.
Fără montant central și uși din spate cu deschidere inversă care oferă o zonă extinsă, îmbunătățind accesibilitatea, ocupanții se pot conecta cu ușurință și cu exteriorul. În mod similar, odată ce ușile sunt deschise și bancheta din spate este ridicată, cea din față poate aluneca înapoi și poate fi folosită ca spațiu de relaxare. Concept EV2 are separatoare de bagaje glisante și curele care ajută la asigurarea articolelor de toate dimensiunile. Sistemul de mesagerie cu lumini de la Kia le permite ocupanților să afișeze mesaje text prin geamurile automobilului pentru a comunica cu pietonii și alți utilizatori din trafic, în timp ce tehnologia avansată conectată deblochează o nouă dimensiune a experienței audio.
Lansarea versiunilor de serie Kia EV2 este așteptată în 2026. Poate până atunci vor mai fi publicate și detaliile tehnice referitoare la prestațiile dinamice și autonomia mașinii. După câte am observat deja, nu este de așteptat ca SUV-ul urban Kia EV2 să fie o propunere ieftină.