Generație nouă pentru SUV-urile compacte MG HS, iar prețul nu e nici pe departe singurul argument al automobilului.

vezi galeria foto

Nu a trecut mult timp de la pătrunderea pe piața europeană a lui MG HS și, iată, suntem puși în fața unei generații noi, considerabil mai atrăgătoare. Motorizările sunt cu benzină și de tip PHEV, iat bordul complet digital demonstrează că MG aspiră la un statut high-tech.


Deja cunoscuta serie MG HS îndeplinea deja toate criteriile unei oferte tentante în materie de SUV-uri compacte. Condițiile de garanție oferite de producător veneau ca un plus pe acest fond, în timp ce idetitatea nesigură (din față, părea a fi un fel de Mazda, din profil arăta cam ca un Tucson) dădea senzații de nedumerire.

Noul MG HS a fost prezentat în premieră mondială la Goodwood și oferă mai mult decât predecesorul său la toate capitolele: spațiu în habitaclu, posibilități de echipate, calitate de fabricație, personalizarea designului. De asemenea, caroseria a crescut discret în gabarit. E greu de crezut că tot acest efort creativ nu ar fi însoțit și de prestații pe măsură, dar referitor la acestea ne vom pronunța după ce vom ajunge să testăm mașina.


Până atunci, notăm că motorizarea PHEV este creditată cu o autonomie strict electrică de 120 km. Bateria are capacitatea de 24,7 kWh, motorul electric dezvoltă 209 CP, iar propulsorul cu ardere internă integrat în sistem are cilindreea de 1,5 litri și furnizează 142 CP.

Una dintre cele două versiuni cu benzină are motorizare turbo de 1,5 litri și 169 CP, cuplul său maxim atingând 275 Nm. În dotarea standard, aceasta este cuplată cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, dar opțional este propusă o transmisie cu dublu ambreiaj și 7 trepte. Indiferent de varianta de motorizare, MG HS dispune de tracțiune numai pe roțile din față.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE