Germanii nu mai cumpără diesel. Ce se întâmplă cu mașinile?

Piața auto germană a ridicat cartonașul galben pentru motorizările diesel. Scandalul dieselgate, dar și anunțatele restricții de circulație în marile orașe germane îi fac pe nemți să fie prevăzători. În aceste condiții, exportul de mașini second-hand cu motoare diesel a atins un ritm record.

Potrivit unui studiu realizat de o universitate din Germania, acești factori au crescut anul trecut exporturile de automobile diesel second-hand cu peste 20%. În 2017, italienii și austriecii au fost cei mai mari cumpărători de astfel de automobile din Germania, în timp ce exporturile spre Croația și Ucraina aproape s-au dublat.

Potrivit Biroului Federal de Statistică, Germania a exportat în total 239.541 de automobile diesel second-hand anul trecut. Italia, cu 22.400 de unități și Austria, cu 21.600 de unități, au fost cei mai mari importatori, în timp ce vânzările Ucraina s-au dublat la circa 15.700 de unități. România este pe locul șapte în top, după Ungaria, cu 11.500 de automobile importate anul trecut din Germania.

Consumatorii cumpără mai multe automobile cu motoare pe benzină, un trend care a început după scandalul din 2015, când Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante pentru aproximativ 11 milioane de automobile diesel vândute la nivel global.

Citește și:

Ce se întâmplă dacă nu plătești rovinieta? Legea se schimbă de la 1 septembrie

Încă o schimbare la ITP: Ce pățesc cei prinși cu ITP-ul expirat

ANAF vinde super mașini și în August! Cât costă un supercar la ANAF?

Noi informații despre viitoarea taxa auto: Cum te afectează?

 

„Sentimentul față de motoarele diesel este unul negativ în Germania”, spune Christian Kille, profesor la Universitatea de Științe Aplicate din Würzburg – Schweinfurt, care a realizat acest studiu.

În schimb, cumpărătorii străini profită de pe urma scăderii prețurilor, se mai arată în acest raport.

via | Agerpres

Adaugă un comentariu