Gordon Murray pregătește o nouă mașină sport: Iată proiectul!

vezi galeria foto

Gordon Murray, designerul lui McLaren F1, a proiectat un nou automobil sport.


Proiectul este opera Gordon Murray Automotive, firma de consultanță a respectatului inginer, iar modelul se numește T.43. Platforma dezvoltată de Gordon Murray este de vânzare și este disponibilă și sub formă de licență, ceea ce înseamnă că orice companie din lume ar putea să o cumpere sau să o producă sub licență și să vândă modele sport folosind ideile lui Gordon Murray.

Citește și:

ANAF verifică toate mașinile second-hand aduse în țară

Un șofer a găsit soluția perfectă la problema lipsei locurilor de parcare din București


Prima mașină de serie disponibilă fără oglinzi laterale

Ministrul Mediului oferă noi detalii despre noua taxă auto

Cât vei plăti ca să mergi pe autostrada Brașov-Comarnic?

Ți-ai pierdut permisul? Iată ce poti face pentru a-l recupera în cel mai scurt timp!

 

Spre deosebire de McLaren F1, acest proiect al lui Murray este gândit pentru o motorizare 1.5 turbo cu trei cilindri în linie. Proiectantul consideră că 220 CP sunt suficienți pentru acest model, iar transmisia aleasă este o manuală cu șase trepte. Motorul este amplasat central și angrenează roțile din spate.


Vehiculul este compact, având doar 3,64 metri lungime și o lățime de 1,75 metri. Masa este de numai 850 de kilograme, ceea ce îi asigură un raport putere/greutate de 259 CP pe tonă. Totodată, clienților li se promite un nivel nemaiîntâlnit de rigiditate torsională, durabilitate, vizibilitate, ergonomie și chiar și un portbagaj generos.

Caroseria este construită din panouri compozite și stă pe un șasiu din aluminiu. Datorită configurației sale ingenioase, modelul este cu până la 50% mai ușor decât un automobil convențional de dimensiuni similare, ceea ce ar trebuie să îi ofere o manevrabilitate excelentă.


Vestea cea mai bună despre noua creație a lui Gordon Murray este faptul că platforma este modulară, adică va putea fi utilizată și pentru vehicule mai mari. Până la un punct, ar putea fi creată o gamă întreagă de automobile bazată pe acest proiect. Reprezentanții Gordon Murray Automotive afirmă că acest proiect este pretabil și pentru mașini electrice și că ar putea fi construite chiar și vehicule comerciale ușoare pe această platformă.

Singura întrebare care rămâne în urma acestui proiect este cine va fi producătorul care va aborda modelul T.43 și va face un automobil sport cu aceste trăsături atractive.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE