The Grand Tour se bucură de un succes enorm. Reprezentanții Amazon au anunțat că „milioane' de oameni au vizionat show-ul lui Clarkson, May și Hammond, însă nu au oferit valori concrete.
Totuși, compania Muso, a publicat un raport cu privire la numărul de descărcări de pe torrente. Aceștia spun că The Grand Tour a reușit să depășească serialul Game of Thrones în ceea ce privește descărcările ilegale.
Primul episod The Grand Tour a adunat 7,9 milioane de descărcări, episodul doi a ajuns la 6,4 milioane, iar episodul al treilea a fost piratat de 4,6 milioane de ori. În aceste condiții, cele trei episoade au adunat 18,9 milioane de descărcări ilegale.
Totuși, trebuie să ne gândim și la faptul că platforma Amazon Prime, cea pe care este transmis show-ul celor trei nu este accesibilă la nivel global. Pentru a descuraja descărcările ilegale, americanii vor lansa platforma în alte 200 de state, printre care și România.
Via | Digital Trends