Grupul VW a anunțat motoarele viitorului: 1.0 TSI de 272 CP și 2.0 TDI de 300 CP!

vezi galeria foto

În cadrul celei de-a 36-a ediție a simpozionului de motoare de la Viena, grupul VW a prezentat o serie de noi tehnologii, care asigură supremația motoarelor termice și pe viitor.


Cele mai importante personaje din diviziile de cercetare și dezvoltare ale mărcilor Audi, Porsche și Volkswagen au vorbit la Viena despre planurile de extindere ale grupului, anunțând tehnologii care revoluționa industria auto. Ulrich Hackenberg, Wolfgang Hatz și Heinz-Jakob Neusser au detaliat strategiile de dezvoltare ale mărcilor pe care le reprezintă, însă Martin Winterkorn, CEO al grupului VW, a fost cel care a oferit adevăratele informații picante.

Pe fondul tensiunii care încă mai plutește în aer după demisia fostului președinte ale consiliului de conducere, Ferdinand Piëch, – care l-a acuzat în trecut pe Winterkorn că este lipsit de viziune – actualul CEO a spus clar că grupul VW este foarte bine pregătit pentru viitor.


Însă veștile cu adevărat bune au venit din discursul lui Neusser despre motoarele la care lucrează VW în prezent. Se pare că atât propulsoarele TSI cât și cele TDI vor rămâne principalele surse de putere pentru viitoarele modele ale grupului, fiind combinate cel mai probabil cu transmisii cu ambreiaj dublu.

Unul din cele mai impresionante propulsoare prezentate la Viena este o nouă unitate de 1,0 litri, cu trei cilindri, care este supraalimentată cu o turbosuflantă de mari dimensiuni și de un compresor acționat electric, ajungând astfel să dezvolte nu mai puțin de 272 CP și 270 Nm.


Neusser a detaliat și un subiect deschis în urmă cu doi ani: noul motor 2.0 TDI. Mulțumită unui sistem de injecție foarte complex, supraalimentare cu două turbine cu geometrie variabilă, plus un compresor acționat electric, acesta dezvoltă 300 CP și 600 Nm, apropiindu-se de un interval de putere pe care îl acopereau în trecut unitățile V8 diesel.

Deși alte nume din industrie susțin că motoarele diesel nu vor putea face față normelor de poluare viitoare, Neusser a spus-o clar și răspicat: „Demonizarea motorului diesel nu face decât să lucreze împotriva protejării mediului înconjurător.’


Chiar și monștrii vor deveni mai eficienți, VW anunțând o nouă generație a motorului W12, care combină noua generație de turbocompresoare cu injecția directă. Cu o putere de 608 CP și un cuplu maxim de 900 Nm, noul propulsor W12 TSI va dispune de un sistem de dezactivare a cilindrilor în momentele cu sarcină redusă, funcționând astfel ca un VR6.

Acest motor va fi oferit în mai multe modele noi din grupul VW. Deși va echipa mașini capabile de viteze de 300 km/h, aceeași unitate va fi instalată și sub capota unor modele off-road. Și este ușor de intuit ce modele vizează cu această declarație: noile Bentley Continental și SUV-ul Bentayga. Același W12 TSI va face parte din gama de motorizări ale lui A8, dar și ale omologului de la Volkswagen, viitorul Phaeton. Producătorul a menționat și o estimare în ceea ce privește consumul mediu al acestei unități: 10 l/100 km.


Nu toate motoarele prezentate la Viena au fost concentrate pe putere și performanţe dinamice, obținând în schimb valori remarcabile de consum. De exemplu, Audi a prezentat o nouă generație a motorului 2.0 TFSI, care va înlocui actualul 1.8 TFSI, oferind între 170 și 200 CP cu un consum mai bun. Acesta va fi disponibil pe viitoarea generație a lui Audi A4, care va fi prezentată în cursul acestui an.

Sursa: Car and Driver

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE