Guvernul susține că o să compenseze prețul combustibililor la pompă timp cel puțin trei luni. La ce să ne așteptăm?

vezi galeria foto

Fluctuațiile surprinzătoare și ample ale prețurilor la benzină și motorină au determinat, în cele din urmă, coaliția de guvernare să caute pârghii administrative de control pentru această situație. Pe fondul respectiv, anunțul făcut de premierul Ciucă și președintele PSD Marcel Ciolacu aduce un suflu optimist.


În momentul de față, decizia vizează lunile iulie, august și septembrie, însă nu este exclusă prelungirea aplicării sale. Sumele implicate de compensarea parțială a prețului combustibililor la pompă vor veni chiar din surplusul de încasări la buget datorat creșterii prețurilor benzinei și motorinei pe piață. Se urmărește o scădere a prețului la pompă cu aproximativ un leu pe litru.

Desigur, această compensare nu va readuce prețurile la nivelul inițial de dinaintea recentelor scumpiri. Practic, trecerea banilor obținuți din taxe prin procesarea din instituțiile statului oferă un randament financiar limitat în acest sens, așa că a fost solicitată și contribuția companiilor petroliere la obținerea unui cuantum relevant, care să ducă la un nivel apreciabil al compensării. Statul ar trebui să acorde o reducere de 50 de bani pe litru, iar companiile petroliere, alți 50 de bani pe litru.


Actuala structură a prețului combustibililor se prezintă astfel: în jur de 60-61% din prețul de la pompă este costul de cotație al combustibilului, aproximativ 36-38% provine din taxe și în jur de 2-4% reprezintă costurile operaționale ale comerciantului. Acestea din urmă nu includ doar marja, ci și costurile logistice și cele tehnice.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE