Un milion de vehicule au ieșit pe porțile uzinei Ford din Craiova. „Sărbătoritul' este un model Ford Puma ST Line de culoare albastră cu motor EcoBoost Hybrid de 155 CP. Pentru a marca această ocazie monumentală, Ford a produs un video memorabil cu modelul M-Sport Ford Puma Rally1.
Clipul este filmat în întregime la fabrica Ford din Craiova și îi prezintă atât pe pilotul M-Sport Ford World Rally Team (WRT), Adrien Fourmaux, cât și pe o parte din angajații fabricii de la Craiova. Prezentat anterior sub formă de prototip la Goodwood Festival of Speed din Marea Britanie, modelul M-Sport Ford Puma Rally1 este primul model Ford dedicat motorsportului electrificat. Debutul competitiv va fi la cursa de deschidere a Campionatului Mondial de Raliuri FIA (WRC), respectiv la etapa de la Monte Carlo, din ianuarie.
Echipa Chrome Productions a filmat timp de trei zile, împreună cu o echipă și o distribuție de aproximativ 40 de persoane, filmul intitulat „Ford Puma Hybrid Rally1 Distruge Petrecerea„. Mai jos puteți urmări clipul:
Autoturismul de competiție a fost pilotat în incinta uzinei de la Craiova pe rampe și platforme construite de inginerii Ford. Mai mult de atât, angajații Ford au compus o coregrafie specială pentru roboții de pe liniile de asamblare.
„Sunt bucuroasă că modelul Ford din Campionatul Mondial de Raliuri ediția 2022 va fi Puma Rally 1 și că acesta a fost prezentat special la Craiova pentru a marca acest moment important pentru noi. Mi-a făcut plăcere să fac parte din acest proiect și să urez bun-venit echipei M-Sport și lui Adrien Fourmaux la Craiova, în timp ce am transformat, uzina noastră, pentru cateva zile, într-un adevărat platou de filmare', a declarat Jo Payne, Președinte Ford România și Director Uzină Craiova.
M-Sport Ford Puma Rally1 va înlocui în competiții modelul M-Sport Ford Fiesta WRC, care a obținut trei titluri în Campionatul Mondial de Raliuri, de la introducerea sa în 2017. Puma Rally1 dispune de un sistem de propulsie hibrid care captează energia în timpul frânării și rulării și o stochează într-o baterie de 3,9 kWh și pe care o utilizează ulterior pentru a suplimenta performanța motorului turbo pe benzină de 1,6 litri, cu impulsuri repetate de până la trei secunde prin intermediul unui motor electric de 100 kW.
Interesant este că vehiculul de curse se poate deplasa prin orașe, localități și parcurile de service, între probe, folosind numai energia electrică. Acumulatorul poate fi reîncărcat utilizând o sursă de alimentare externă la punctele de service dedicate, iar reîncărcarea durează aproximativ 25 de minute. Cu o greutate de 95 kg, sistemul hibrid este răcit cu lichid și aer și este găzduit într-o carcasă cu rezistență balistică pentru a rezista la impactul reziduurilor și al forțelor G în cazul unui accident.
Prima mașină de competiție electrificată Ford dispune de un sistem de propulsie hibrid de ultimă generație care captează energia în timpul frânării și rulării și o stochează într-o baterie de 3,9 kWh și pe care o utilizează ulterior pentru a suplimenta performanța motorului turbo pe benzină, EcoBoost de 1,6 litri, cu impulsuri repetate de până la trei secunde prin intermediul unui motor electric de 100 kW.
Autovehiculul cu numărul 1.000.000 produs la uzina Ford din Craiova este un model Puma ST Line, în culoarea Desert Island Blue, propulsat de un motor EcoBoost Hybrid de 155 CP. Reperul a fost atins la 12 ani de la începerea producției din România. Pe lângă Puma și EcoSport, la uzina din Craiova au mai fost fabricate modelele B-Max și Transit Connect.
Mai mult decât atât, compania Ford a confirmat că va investi 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial ușor la uzina din Craiova, model care va beneficia inclusiv de o versiune complet electrică ce va debuta în 2024. Acesta va fi primul model de volum complet electric produs vreodată în România.