Honda HR-V facelift: primele imagini și informații

vezi galeria foto

Honda HR-V facelift a fost prezentat oficial. Modelul va debuta comercial în luna octombrie, când este așteptat să ajungă în showroom-uri.


Ce mașini noi au cumpărat românii în primele luni din 2018

La momentul lansării, HR-V facelift va fi echipat cu un motor 1.5 i-VTEC, care va primi în toamnă o variantă turbo. Pe lângă acestea, va fi oferit ulterior și un diesel i-DTEC de 1.6 litri. Cel din urmă va sosi abia în 2019. Cel mai mic crossover de la Honda a primit o restilizare care modifică exteriorul și interiorul, pe lângă o actualizare a dotărilor.

Partea frontală are noi ornamente pentru proiectoarele de ceață, blocuri optice redesenate cu lumini de zi cu LED integrate în standard și o nouă mască a radiatorului. Posteriorul prezintă un ornament cromat în jurul hayonului și o nuanță mai închisă pentru lentilele stopurilor.


Jantele din aliaj de 17 inch sunt standard pentru echipările superioare din ofertă, iar acestea primesc și un ornament cromat al țevii de eșapament. În plus, modelele cu o echipare mai generoasă au în standard și blocuri optice și stopuri full LED.

Honda HR-V facelift este oferit alături de opt nuanțe exterioare, iar noutatea în ofertă este Midnight Blue Beam Metallic. Între timp, la interior, modelul are o tapițerie standard de calitate superioară, pe când variantele de vârf ale gamei au tapițerie din piele.


Scaunele din față au fost modificate pentru mai mult suport lateral și un plus de confort. Sistemul Magic Seat este în continuare disponibil în această gamă. Motorizarea standard este un 1.5 i-VTEC de 130 CP și 155 Nm. În varianta cu transmisie manuală, are nevoie de 10.2 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Pentru transmisia CVT opțională, accelerarea până la 100 km/h este realizată în 10.9 secunde.

Honda Civic 1.6 diesel: O apariție așteptată în gamă


Honda țintește un nou record: 240 km/h cu o mașină de tuns iarba

Hibrizii câștigă teren la Toyota: vânzări record în Europa

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE