Hyundai i30 N – Nesperat de dichisit și tentant

vezi galeria foto

DE CE I S-A SPUS N? Iată motivele alegerii lui N ca exponent al înaltei performanțe la Hyundai. Mai întâi, locul inițierii proiectului versiunii sportive i30 a fost centrul Hyundai R&D Namyang, deschis în Coreea în 1995.


Apoi, pentru că mai toate inițiativele de dezvoltare ale mărcii din ultimul deceniu au fost duse la bun sfârșit cu larga contribuție a branșei europene, tot ceea ce a realizat Hyundai pentru motorsport și, mai nou, versiunea i30 N a fost testat pe bine-cunoscuta buclă nordică a circuitului Nürburgring. Astfel, iată, lucrurile capătă un sens realist. Printre testele de anduranță la care a fost supus i30 N a fost inclus și un regim intensiv de conducere sportivă pe circuit însumând 180.000 km și acoperit cu succes în numai patru săptămâni.


Hyundai i30 N va fi asamblat în uzina europeană HMMC din Cehia, de la Nošovice. Jantele specifice, cu diametre de 18 sau de 19 inchi, poartă inițiala N. Pentru i30 N sunt oferite două versiuni de motorizare turbo cu cilindreea de 2,0 litri, capabile să furnizeze 250 și, respectiv, 275 CP. Transmisia include un diferențial cu alunecare limitată E-LSD.

Tratarea designului exterior și interior sugerează că s-a dorit obținerea unei sportivități academice și nu a unei atitudini explicit agresive. Privim cu interes perspectiva unui test rutier, pentru a afla dacă ideea pomenită se reflectă și în comportamentul mașinii.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE