În România, poți fi instructor auto chiar dacă nu ai permis de conducere

vezi galeria foto

În România, se pare că instructorii auto își pot desfășura activitatea chiar și dacă nu dețin permis de conducere. Bineînțeles, nu în mod legal. Legislația în vigoare stipulează că un instructor auto trebuie să aibă de cel puțin 5 ani permis de conducere valabil. Totuși, regulile pot fi încălcate în județul Vâlcea, după cum a demonstrat recent un bărbat.


Potrivit publicației Vocea Vâlcii, polițiștii din comuna Șușani (județul Vâlca) au oprit marți, 21 mai, un autoturism în care se desfășurau cursuri de instructaj auto. Instructorul era un bărbat în vârstă de 69 de ani, iar elevul său – un bărbat de 31 de ani.

Oamenii legii le întrerupseseră activitatea pentru un control de rutină, dar cu această ocazie au descoperit ceva total absurd: instructorul nu avea carnet de conducere valabil. Verificările polițiștilor au stabilit faptul că permisul acestuia fusese reținut, deși motivul nu a fost dezvăluit public.


 

Citește și:

Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3

Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor

Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă

Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie

Cel mai rapid SUV pe gheață

Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România

Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului


 

Deși instructorul se afla pe scaunul pasagerului, accesul său la cel de-al doilea set de pedale le-a oferit polițiștilor posibilitatea să-i întocmească dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără a avea permis de conducere.

Situația este aproape la fel de ironică precum incidentul în care a fost implicat recent șeful Serviciului Înmatriculări Vehicule Teleorman, Dan Eib. În ciuda funcției sale, acesta se deplasa pe un drum public având plăcuțe de înmatriculare neconforme cu standardul, ceea ce a atras confiscarea lor.


 

Sursa: Vocea Vâlcii / Sursa foto: captură ecran YouTube/Bogdan Pricope

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE