Jeep Gladiator atinge stadiul Maximus cu ajutorul Hennessey! Câți cai are bestia

vezi galeria foto

În timp ce Europa așteaptă sosirea lui Gladiator, America face cu el ce știe să facă mai bine: îi pune un V8 cu teribil de mulți cai-putere.


Citește și:

Cum arată Dacia Duster Pickup cu 6 roți?

Bollinger B2 – ce performanţe are acest nou pick-up electric

Segmentul pickup european va primi în curând un nou candidat: Jeep Gladiator. Acesta promite să-și păstreze abilitățile off-road ale fratelui său de platformă Wrangler, și să fie o alternativă serioasă la Nissan Navara, Toyota Hilux, Volkswagen Amarok sau Mercedes-Benz Clasa X. Cât despre ceea ce veți vedea în clipul de mai jos, cu greu îi găsim rival pe măsură.


Acesta este Jeep Gladiator Maximus, o versiune care poartă semnătura celor de la Hennessey Performance. În cazul în care ai mai auzit de Hennessey, atunci probabil că știi la ce să te aștepți: un V8 cu teribil de mulți cai-putere.

Maximus nu face rabat de la regulă: mașina-donor a scăpat de unitatea V6 de sub capotă și a primit un V8 de 6,2 litri Hellcat, care livrează din standard 717 cai-putere. După câteva modificări à la Hennesey însă, puterea crește până la nu mai puțin de 1.013 CP și 1.264 Nm.


Lista de modificări continuă cu o suspensie mărită cu 15 centimetri peste cea standard, jante de 20 de inci încălțate cu anvelope de 20 de inci BFGoodrich KD și un interior din piele cu cusături speciale și finisaje de înaltă calitate.

Din oricare unghi l-ai privi, este un munte de mașină, intimidant nu doar prin vopseaua neagră care îl îmbracă în totalitate. Și, mulțumită clipului oferit de cei de la Hennessey, îl putem și auzi atunci când este călcat pe coadă.


Doritorii care vor să dețină un Jeep Maximus trebuie să pregătească 200.000 de dolari – preț în care este inclusă și mașina-donor. O sumă deloc mică pentru un Jeep, însă una foarte convenabilă luând în considerare rezultatul final.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE