Klaus Iohannis la SIAB 2018: Pentru România zona automotive a devenit foarte importantă

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Salonul International Auto de la Bucureşti. Cu această ocazie şeful statului a reamintit de performanţele industriei auto din România.

„Sunt mulțumit că Salonul Auto a revenit în București după, cred, 11 ani de pauză și cred că este un lucru important. Am spus-o și în timpul vizitei, pentru România zona automotive a devenit foarte, foarte importantă. Sunt mii și mii de locuri de muncă în zona automotive deja. Sectorul automotive produce în jur de 25% din exportul României. Tendința, în creștere, și acest lucru este foarte important” a spus Klaus Iohannis.

Pe de altă parte preşedintele României s-a arătat nemulţumit de modul în care autorităţile se ocupă de infrastructură.

„Am văzut foarte multe mașini frumoase și am înțeles că românii își doresc mașini. Cred că și românii, și eu ne dorim să avem și drumurile aferente, fiindcă aici lucrurile se mișcă foarte, foarte slab, și recunosc că este o supărare de-a mea că în domeniul infrastructurii de transport în ultima vreme n-am văzut nicio mișcare, nicio realizare. E clar că aici avem încă foarte mult de lucru” a concluzionat şeful statului.

La 11 ani distanța de la ediția precedentă, desfășurată în 2007, Salonul Internațional de Automobile București (SIAB) își propune să reia tradiția saloanelor auto internaționale în România. SIAB 2018 se va desfășura între 23 martie și 1 aprilie, la Centrul Expozițional Romexpo.

NOUA AUTOSTRADĂ a României A CRĂPAT ÎNAINTE DE INAUGURARE! Imagini uimitoare!

Adaugă un comentariu