Lamborghini completează gama Huracan Evo cu RWD Spyder, o decapotabilă cu accente rebele și care te ajută să-i auzi mai bine motorul V10.
Citește și:
Coronavirus: vom putea să plecăm cu mașina după 15 mai din oraș spre mare sau munte?
Lamborghini ne face cunoștință cu noua adiție din catalogul Huracan — Evo RWD Spyder — într-un mod inedit, cu ajutorul realității augmentate. Dacă vrei să-l vezi 3D, la tine în sufragerie, sau pe masă, pe birou sau unde vrei tu, scanează codul QR din imaginea de mai jos și urmează instrucțiunile. Sau intră direct pe site-ul producătorului.
Așa, să revenim la mașină: Lambo Huracan Evo RWD Spyder îmbină tot ce e mai frumos din mai multe lumi. Aduce soarele în habitaclu prin îndepărtarea plafonului textil — cu operare electrică, care coboară în 17 secunde, la viteze de până la 50 km/h. Îți oferă satisfacțiile dansului cu o mașină cu tracțiune spate, însă are grijă să nu te pedepsească în cazul în care greșești: sistemul de control al tracțiunii a fost optimizat special pentru asta.
Apoi este minunatul V10 de 5,2 litri, care livrează 610 CP și 560 Nm roților spate prin intermediul unei transmisii cu dublu-ambreiaj și cu șapte rapoarte. Sprintul 0-100 km/h se desfășoară în 3,5 secunde, iar viteza maximă se oprește la 324 km/h.
Prețul de pornire pentru Huracan Evo RWD Spyder este de 175.838 € (fără taxe), iar în pachetul standard sunt incluse toate beneficiile de mai sus, plus jante de 19 inci, sistem de infotainment cu Apple CarPlay și ecran de 8,4 inci, plus piele, alcantara și restul de materiale de calitate superioară care diferențiază o astfel de mașină de restul.
Pe lista de opționale se numără amortizoarele electro-magnetice, jantele de 20 de inci și frânele din compozit carbon-ceramic.