Land Rover a anunțat că la uzina din Solihull, Marea Britanie, a fost asamblat Defenderul cu numărul 2 milioane. Exemplarul aniversar a fost fabricat cu ajutorul lui Bear Grylls, ambsadorul Land Rover, iar acesta va fi scos la licitație.
Evenimentul va fi organizat de celebra casă Bonhams pe 16 decembrie, iar banii obținuți vor fi donați unor fundații caritabile.
„Exemplarul cu numărul 2 milioane a fost conceput pentru a plăti tribut celor șapte decenii de activitate a uzinei din Solihull', au declarat oficialii britanci.
Alături de Bear Grylls, o echipă de specialiști Land Rover, dar și una formată din fanii lui Defender au lucrat la exemplarul aniversar. Modelul a primit o hartă a golfului Red Wharf, locul unde a luat naștere design-ul lui Defender, iar numărul 2 milioane va sta scris la loc de cinste. Caroseria a fost vopsită în nuanța Indus Silver, iar o serie de accesorii vin în „pictate' în culoarea neagră.