Serviciul liniei turistice Bucharest City Tour a fost relansat pe 2 iunie, pe traseu urmând să circule patru autobuze double-decker, anunţă Societatea de Transport Bucureşti (STB).
Potrivit sursei citate, autobuzele vor circula zilnic, la intervale de 20 – 25 de minute, pe traseul cuprins între Piaţa Unirii şi Piaţa Presei. Traseul complet este următorul: Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Muzeul Satului, Piaţa Presei cu revenire prin Piaţa Presei, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul CEC, Palatul Parlamentului.
Cele patru autobuze, cu o capacitate de 77 de locuri fiecare, dintre care 50 pe platformă, vor fi la dispoziţia turiştilor în intervalul orar 10:00 – 21:00.
STB precizează că achiziţionarea cardului de călătorie se poate face direct din autobuz, la preţul de 25 lei. Tariful unui card pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani este 10 lei, iar pentru cei cu vârsta de până la 7 ani transportul este gratuit. Turiştii beneficiază de un ghid audio în limbile română, engleză, franceză şi italiană, accesibil cu ajutorul echipamentelor existente în autobuz, precum şi prin instalarea unei aplicaţii pe smartphone-ul personal în urma scanării unui cod QR afişat în autobuz.