Ministerul Afacerilor Interne a publicat pe pagina oficială de Facebook un anunț controversat. Reprezentanții instituției susțin în postarea respectivă că șoferii care fac live-uri sau selfie-uri în timp ce conduc nu vor fi sancționați în niciun fel în perioada 29-31 februarie 2019.
„Veste bună de la MAI! Pentru a veni în sprijinul iubitorilor de selfie și live la volan, vă informăm că, în perioada 29-31 februarie 2019, polițiștii nu vor sancționa aceste abateri în trafic. Dar stați, asta nu e tot! De asemenea, în perioada 29- 31 februarie 2019, vor putea fi văzuți porci care zboară…..‘, citim pe pagina de Facebook oficială a instituției.
Bineînțeles, aceasta este doar o tentativă de glumă din partea celor de la MAI. Din moment ce 2019 nu este an bisect, luna februarie are doar 28 de zile. Practic, postarea din Social Media sugerează că șoferilor nu le vor fi iertate niciodată aceste abateri de la Codul Rutier.
„Prin această glumă, cât se poate de serios, vrem să vă transmitem următorul mesaj! Cum aceste zile nu există, nu vor exista porci care vor zbura, nici zile în care vom încuraja aceste încălcări ale legii‘, explică autorul postării, pentru a clarifica situația.
Dintre cele 113 comentarii lăsate de internauți până în momentul de față, majoritatea ironizează umorul postării. „Ce glume de șantier aveți :))‘, comentează un utilizator pe Facebook. „Mai este o lună până la 1 Aprilie, domnilor‘, le reamintește altul celor de la MAI.
Alții consideră că subiectul este prea serios pentru a fi tratat într-o manieră atât de degajată și reamintesc că astfel de gesturi iresponsabile trebuie taxate drastic: „Corect ar fi ca iresponsabilii care fac live la volan să rămână fără permis pentru toată viața!‘.
Citește și:
Polițist de la Rutieră, lovit de o mașină în timp ce dirija circulația
Șoferii pot scăpa de 2 puncte de penalizare dacă urmăresc filme
„Noul Audi 40 este o combinație între Audi 80 și un cal
Airbag-urile externe ar putea reduce cu 30% gravitatea accidentelor
Ferrari California, rupt în două după ce s-a izbit de un stâlp de iluminat
Spre finalul mesajului, MAI chiar precizează că legea live-urilor la volan este la un pas de a intra în vigoare: „În acest moment, proiectul de modificare și completare a Legii privind circulația pe drumurile publice este în fază finală. Astfel că cei care fac live la volan vor risca să rămână fără permisul de conducere’.
Indiferent dacă gluma celor de la Ministerul Afacerilor Interne este sau nu inspirată, trebuie să recunoaștem că și-a îndeplinit scopul: să atragă atenția cetățenilor și, pe această cale, să le reamintească faptul că butonarea telefonului în timpul condusului este o abatere gravă de la Codul Rutier.
Reamintim că proiectul de lege a fost lansat în dezbatere publică pe 11 ianuarie și prevede „Interzicerea, în timpul mersului, a ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete)‘.
Șoferilor surprinși încălcând această lege le va fi suspendat permisul de conducere timp de 90 de zile. De asemenea, vor primi 6 puncte de penalizare și o amendă cuprinsă între 1.300-2.900 de lei.
https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/posts/2491406477596395
Sursa foto: captură ecran facebook.com/ministeruldeinterne
numai niste porci zburatori plictisiti pot face astfel de glume fara nici un rost
Umor tip MAI, săracii nu bagă de seamă cît sunt de proști, că madam Dan e și curvă, și găsitoare de microfon pe la reședință…