Mai multă putere de la Polestar pentru Volvo S60 şi Volvo V60

vezi galeria foto

Mai multă putere de la divizia de performanţă Polestar pentru modelele Volvo S60 şi Volvo V60. Modificările implică intervenţii la nivel aerodinamic şi cifre superioare pentru motor faţă de versiunile de serie.


Volvo S60 Polestar şi Volvo V60 Polestar vor avea sub capotă motorul de 2,0 litri care va oferi 367 CP şi 470 Nm faţă de versiunea de serie care pe Volvo S60 2.0 T6 oferă doar 306 CP. Transmisia este facută prin intermediul unei cutii automate cu opt rapoarte şi tracţiunea este 4WD.

Pentru noile versiuni sportive Polestar oferă şi un kit aerodinamic care în funcţie de model poate veni cu un spolier frontal redesenat, eleron, bara spate modificată şi praguri laterale. Sistemul de frânare este furnizat de Brembo şi maşinile sunt echipate cu jante dezvoltate de Polestar pe 20 inchi.


Volvo S60 Polestar reuşeşte repriza de la 0-100 km/h în 4.7 sec, de la 0-200 km/h în 17.2 sec şi poate atinge o viteză maximă de 250 km/h. Volvo V60 Polestar poate accelera de la 0-100 km/h  în 4.8 sec, de la 0-200 km/h în 17.4 sec şi viteza maximă este tot de 250 km/h.

Şi Volvo XC60 va fi oferit cu pachete de performanţă realizate de Polestar pentru nu mai puţin de cinci variante de motorizare: T8, T6, T5, D5 şi D4.

Volvo XC60 cu motorizarea T8 Twin Engine de 2.0 litri, este un hibrid plug-in care dezvoltă 407 CP. Volvo XC60 T8 va dezvolta cu pachetul Polestar 421 CP şi va putea parcuge în mod full electric 45 km.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE