Maserati MC20 va avea motor V6 cu 630 CP și 730 Nm

vezi galeria foto

Maserati a dezvăluit primele imagini și informații cu motorul care va sta sub capota lui MC20, dar și a altor modele viitoare purtătoare de Trident.


Citește și:

Cinci greșeli frecvente pe care le fac șoferii cu sistemul de aer condiționat

La începutul lunii septembrie, Maserati va prezenta oficial MC20, un supercar cu motor central care va fi pivotul renașterii producătorului italian. În așteptarea sa, Maserati a făcut publice primele imagini și informații cu motorul care îl va însufleți pe MC20 (Maserati Corse 2020).

Botezat Nettuno (Neptun, în traducere), unitatea V6 biturbo de 3,0 litri dezvoltată de Maserati se laudă cu 630 de cai-putere (la 7.500 rpm) și 730 de Newtoni-metru (de la 3.000 rpm), zona roșie începând la 8.000 rpm. Maserati spune că inginerii săi s-au inspirat din Formula 1 atunci când au proiectat sistemul de aprindere al motorului.


Producătorul italian a anunțat că MC20 va fi prima dintre aplicațiile pentru noul motor: acesta va fi oferit ulterior și pe alte modele din gama Maserati.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE