Cum îți poți pierde mașina din cauza unei datorii de câteva sute de lei

vezi galeria foto

Legea privind executarea silită a restanțierilor la întreținere, care a intrat în vigoare vara trecută, are uneori consecințe uluitoare. În timp ce unii nu își plătesc întreținerea deloc timp de 28 de ani și nu sunt trași la răspundere pentru acest lucru, alții se trezesc cu mașina confiscată pentru o datorie de numai 600 de lei.


De când a intrat în vigoare legea privind executarea silită a rău-platnicilor la întreținere, peste 2.000 de dosare au ajuns în instanță numai în Pitești. Datoriile respective însumează 2.450.000 de lei, potrivit șefului serviciului recuperări creanțe Termo Calor Pitești. Printre aceste cazuri întâlnim unele de-a dreptul absurde, aflate la poli opuși.

 

Citește și:

LEGEA RADARELOR: modificări importante! Nimeni nu mai scapă!

Faci asta la volan şi te trezeşti direct FĂRĂ PERMIS pentru 90 de zile!


 

Spre exemplu, o anumită familie refuză să plătească întreținerea de 28 de ani încoace, timp în care a acumulat datorii în valoare de 150.000 de lei. În ciuda sumei colosale, actualul administrator al asociației de proprietari mărturisește că nu îi poate acționa în instanță, deoarece fostul administrator refuză să coopereze. Acesta ar trebui să predea numeroase documente contabile, însă – din motive necunoscute – nu o face.

La polul opus, o femeie din Pitești va rămâne fără mașină din cauza unei datorii de 600 de lei. În vârstă de 35 de ani, aceasta a fost acționată în instanță de compania locală de termoficare, însă nu a fost descoperit niciun cont bancar pe numele ei. Din acest motiv, autoritățile au pus sechestru pe autoturismul său.


Deocamdată, nici vehiculul nu este ușor de recuperat, vecinii susținând că doamna nici măcar nu mai locuiește în respectivul bloc de câteva luni. Așadar, mașina va fi confiscată cu prima ocazie când este zărită pe șosea: „În momentul în care maşina va fi identificată în trafic, poliţiştii vor proceda la reţinerea certificatului de înmatriculare şi cărţii de identitate a autovehiculului şi vor contacta biroul de executor judecătoresc care a impus măsura‘, a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș, citat de Știrile ProTV.

 

Sursa: stirileprotv.ro

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE