Colecționarul Axel Kohnen deține una dintre cele mai vechi mașini existente în țara noastră: este vorba despre un Ford Speedster fabricat în 1912.
Fordul Speedster are o vechime de mai bine de 100 de ani însă cu toate acestea este în stare de funcționare.
Automobilul se află în garajul unei familii din Snagov, alături de alte autoturisme de epoca. Conform specialiștilor, întreținerea unui astfel de automobil ajunge la câteva mii de euro pe an.
„În 2002, eram în Uruguay şi acolo am cumpărat şapte maşini vechi. Aşa a început pasiunea mea pentru maşinile de epocă. Le recondiţionez, le prezint la expoziţii sau le mai dau pentru filmări', a povestit Axel Kohnen pentru romanialibera.ro.
Germanul stabilit în România a continuat: „Ne este greu să le întreţinem, din cauză că e din ce în ce mai dificil să găsim piese de schimb. Foarte puţine maşini ca aceasta se mai găsesc astăzi. Foarte puţine mai prind vârsta de 100 de ani'.
Cea mai veche Dacia 1300 din România, printre vedetele întâlnirii Dacia Clasic 2016
Fordul Speedster este o maşină de curse, carosată în 1912 pe un şasiu de Ford T şi pregătită pentru a atinge viteze de maxim 100 km/h, uriaşe pentru începutul secolului 20. Automobilul valorează peste 100.000 de euro.
Foto: retromobil.ro