Paradisul eco: Jumătate dintre mașinile vândute aici în primele 6 luni ale anului sunt electrice

vezi galeria foto

Scandinavii continuă să cumpere mașini electrice pe bandă rulantă. Norvegia este lider global, din acest punct de vedere: aproape jumătate dintre mașinile vândute aici în primele 6 luni ale anului sunt 100% electrice.


Potrivit Federației Rutiere Norvegiene, 48.4% dintre autoturismele comercializate în Norvegia în perioada ianuarie-iunie 2019 au fost electrice. Se constată astfel o creștere însemnată față de procentajul înregistrat anul trecut, anume 31.2%. Pentru a sublinia ascensiunea acestor vehicule eco, ponderea lor în anul 2017 era de 20,8%.

 

Citește și:

Coadă la ANAF: poţi să îţi cumperi BMW 318 şi VW Bora cu salariul pe două luni!

CEA MAI TRISTĂ VESTE: Nu-l vom mai vedea vreodată pe Michael Schumacher!


Cum a vrut şoferiţă din Prahova să-i fraierească pe polițiștii care o amendau!

 

În ceea ce privește mărcile preferate de norvegieni, Tesla este rege absolut. Tesla Model 3 a fost vândut în 3.760 de unități în luna iunie, în Norvegia, reprezentând 24,5% din totalul vânzărilor auto. Constructorul auto american se menține pe primul loc și în ceea ce privește cifrele pe primele șase luni ale anului, fiind brandul preferat al șoferilor scandinavi.

Parlamentul Norvegiei a stabilit ca, până în 2025, absolut toate mașinile noi comercializate în statul respectiv să fie 100% electrice.


 

Sursa: Reuters

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE