Masini autonome: Producătorii vor fi responsabile de accidentele provocate

vezi galeria foto

Masinile autonome (și implicit producătorii acestora) vor purta responsabilitatea în cazul unui accident provocat de sistemul de conducere autonomă. Cel puțin aceasta este direcția pe care o indică ultimele declarații ale oficialilor din Marea Britanie.


Ministrul Transporturilor din Marea Britanie a indicat faptul că nu șoferul va fi vinovat atunci când o mașină autonomă provoacă un accident, ci sistemul de conducere autonomă care se afla în control la momentul producerii accidentului. Dacă legislația în domeniul conducerii autonome va adopta această măsură, întregul mod în care funcționează acum sistemul de asigurări auto se va schimba.

Astfel, în loc ca asigurările să ia în calcul profilul de risc al conducătorului auto la stabilirea primei de asigurare, în cazul mașinilor autonome vor fi analizate sistemele de conducere autonome și producătorii acestora, iar costul asigurării va lua în calcul aceste variabile.


Autoritățile britanice se grăbesc să creeze cadrul legal care va guverna sistemele de conducere autonomă. Oficialii din Marea Britanie consideră că, nu mai târziu de 2020, vor putea fi cumpărate mașini semiautonome, iar acestea vor circula pe șosele, în anumite momente, fără supervizare umană.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE