Primul model electric de la Mazda poate fi deja precomandat și în România. Mazda MX-30 este disponibilă într-o variantă specială pentru lansare şi cu un pachet bogat de dotări.
Dotările standard ale noului model electric MX-30 includ jante de aliaj de 18 inchi, faruri LED adaptive, vopsea Ceramic Metallic, scaune față electrice din material textil și piele, încălzite, cu funcție de memorie, climatizare automată, ornamente din plută pe consola centrală, proiecție laser pe parbriz, conectivitate Apple Carplay și Android Auto, senzori de ploaie și de lumină, display central de 8,8′, cameră video pentru marșarier, senzori de parcare față-spate, recepție radio digitală (DAB), sistem de navigație integrat și geamuri fumurii spate.
La capitolul siguranță, modelul va include unele dintre cele mai noi tehnologii oferite de Mazda, prin asistentul inteligent de frânare în oraș (SCBS), sistemul de avertizare la depășirea banzii de rulare (LDWS), sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație (TSR), sistemul de asistență pentru menținerea benzii de rulare (LKA), asistentul inteligent de frânare (SBS), pilotul automat adaptiv Mazda (MRCC), sistemul E-Call pentru urgențe și alarma de efracție, iar pentru siguranța pasivă modelul este dotat cu un set complet de airbag-uri, inclusiv pentru genunchii șoferului.
Mazda MX-30 are un motor electric cu 105 kW (143 CP) și cuplu motor de 265 Nm, alimentat de o baterie cu capacitate de 35,5 kWh, ceea ce conferă SUV-ului citadin o autonomie de 200 de kilometri, calculată după standardul WLTP. Bateria poate fi încărcată și la prize AC de 6,6 kW, dar suportă și încărcare la prize rapide (cu putere de până la 50 kW). În cazul încărcării la priză rapidă, electrica de la Mazda necesită circa 40 de minute pentru a-și încărca bateria în proporție de 80%.
Mazda MX-30 va avea o garanție de 3 ani în limita a 100.000 de km, iar bateria va fi garantată 8 ani în limita a 160.000 de km. Noua Mazda MX-30 poate fi precomandată deja la toți dealerii Mazda din România cu un preț de 33.900 euro cu TVA inclus. Primele unități vor fi livrate în a doua jumătate a anului 2020.
Totodată, vă informăm că Auto Bild România va testa un prototip al viitorului MX-30. Veți putea citi testul nostru în ultimul număr al revistei Auto Bild România pe acest an.