Niponii confirmă: viitoarea Mazda MX-5 va primi motorizări electrificate

vezi galeria foto

Primii 30 de ani de istorie ai iubitului model Mazda MX-5 (sau Miata, așa cum este cunoscută pe unele piețe internaționale), nu au adus schimbări majore în ceea ce privește formula de bază. Micul roadster a beneficiat întotdeauna de un propulsor aspirat pe benzină amplasat longitudinal, iar puterea a fost transmisă mereu către puntea spate prin intermediul unei transmisii manuale cu o timonerie de vis. Există și versiuni automate, însă puriștii aleg să stea departe de acestea.


Sigur, modelul nipon a fost îmbunătățit cu fiecare nouă genererație, însă dacă ar fi să conduci prima generație (NA) după ce tocmai te-ai dat jos din ultima (ND) vei observa rapid că mașinile nu diferă, în esență, extraordinar de mult. Asta pentru că japonezii ascultă ce spune publicul, iar generația ND a scăzut în dimensiuni față de NC, ajungând astfel la gabaritul și la greutatea primei generații (NA), oferind totodată un pachet tehnologic modern.

Japonezii ne informează că au de gând să electrifice propulsorul următoarei generații. „Mazda își dorește să electrifice întreg portofoliul până în 2030. Aici este inclus și modelul MX-5, la care vom lucra din greu pentru a oferi o sportivă ușoară, accesibilă și distractivă pentru a satisface nevoile clienților'. 


Probabil cea mai importantă informație pe care trebuie să o luăm de aici este că Mazda MX-5 va dăinui în continuare în sufletele pasionaților cu o nouă generație. Un roadster de buget care, deși va dispune de propulsor electrificat, mai mult ca sigur va oferi aceleași senzații ca și până acum. Să sperăm că electrificarea va permite, în continuare, utilizarea unei transmisii manuale. Din ce observăm în restul gamei Mazda, modelele 3 și CX-30, care dispun deja de tehnologia mild hybrid, nu și-au pierdut cutia manuală din ofertă, așa că putem spera că va exista în continuare și pe MX-5.


La fel de interesantă ar putea fi și o versiune 100% electrică pentru Mazda MX-5. Cu MX-30 (atenție la nume, avem MX și aici) japonezii ne-au demonstrat deja că pot face o mașină electrică ce se conduce asemenea unei mașini pe combustie.

În viitorul nu foarte îndepărtat, portofoliul celor de la Mazda se vrea a fi 100% electric în proporție de 25% din totalitatea modelelor disponibile, în timp ce restul de 75% vor prezenta o anume formă de electrificare, fie ea mild hybrid, full hybrid, plug-in hybrid sau electric + range extender.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE