Mazda MX-5 Experience: Transfăgărăşanul, jos pălăria!

Mazda a ales Transfăgărăşanul ca loc de joacă pentru fanii MX-5. Zeci de jurnalişti din toată Europa au avut astfel ocazia să conducă cel mai popular roadster pe cel mai renimit drum din România. Printre ei, şi noi, la volanul noului MX-5 RF.

Transfăgărăşanul are un răsunet aparte pentru toţi cei pasionaţi de maşini. Din România, dar şi din afara ţării, aceştia fiind din ce în ce mai mult în ultimii ani. Anul acesta au apărut şi primele evenimente internaţionale de presă, care nu poate decât ajuta la răspândirea faimei celebrului drum pe care mulţi îl apreciază ca fiind unul dintre cele mai frumoase din lume. La unul dintre acestea, organizat de Mazda, am ajuns la volanul noului MX-5 RF, o maşină care, prin spirit şi plăcerea oferită celui de la volan, se potriveşte perfect acestei şosele spectaculoase.

Dacă vă întrebaţi ce înseamnă literele RF din denumirea celui mai popular roadster din lume (milionul de unităţi vândute a fost depăşit anul trecut, în aprilie), acestea sunt iniţialele de la Retractable Fastback şi desemnează versiunea cu hard-top a lui MX-5. Inginerii Mazda au avut un target foarte ambiţios cu aceasta, printre altele să păstreze acelaşi volum al portbagajului ca şi la versiunea cu soft-top. |n aceste condiţii soluţia ingenioasă a fost aceea de a plia acoperişul nu în portbagaj, ci deasupra acestuia, iar pentru mascarea acestuia designerii au desenat contraforţii din spatele geamurilor, o adevărată încântare pentru ochi. Aşa a luat naştere MX-5 RF, un adevărat model Targa al japonezilor.

Funcţional, acoperişul retractabil este o bijuterie, reuşind o pliere completă în 13 secunde (dar numai la viteze mai mici de 5 km/h, destul de restrictiv) şi având o masă adăugată faţă de modelul cu soft-top de numai 45 kg.

Mazda şi-a propus să atragă o clientela mai largă cu versiunea RF – limitată totuşi la generaţia mai tânără, din cauza accesului destul de laborios la postul de conducere – iar acest lucru este reflectat de trenul de rulare mut mai confortabil. Acesta este şi primul lucru pe care-l observi odată ce te-ai pus în mişcare – MX-5 Rf trece peste denivelări cu o seninătate demnă de o berlină franceză din anii 80. |ntr-un mod absolut miraculos, japoneza rămâne precisă pe viraje ca o katana, absolut deloc afectată de blândeţea suspensiei. Ceea ce este şi mai important este comportamentul la limită: MX-5 dispune de atât de multă aderenţă, încât pare imposibil săo clinteşti de pe traiectorie.

Dacă o provoci, însă (dar, ce e drept, trebuie să fii insistent), nu va rămâne datoare. Cu tracţiune spate şi un balans perfect al maselor, MX-5 îţi va oferi satisfacţia unor drifturi uşor de controlat, fără nici cea mai mică urmă de instabilitate la limită. O puritate a rulării desăvârşită, ajutată şi de direcţia perfect echilibrată. Partea cea mai bună? Acest generator de plăcere nu are nveoie de un motor puternic, şi nici de un buget de prinţ saudit. |n cazul nostru, unitatea Skyactiv-G de 2,0 litri/160 CP este tot ce ai nevoie pentru injecţia de adrenalină. Iar în plaja de turaţii de 4000-6000 rpm, acolo unde se simte cel mai bine, are un sunet care-ţi ridică părul de pe braţe.

Dar Transfăgărăşanul? Minunat, în pauzele de cafea. În rest, o înşiruire fără sfârşit de viraje, puţine locuri de depăşit şi un asfalt perfect pentru testarea calităţii suspensiei, cu denivelări perfide, care te pândesc ascunse în punctul cel mai delicat al traiectoriei.

taguri
Adaugă un comentariu