Fanii McLaren își pot îmbogăți colecția de accesorii semnate de celebrul brand din Formula 1. În parteneriat cu producătorul francez LAmy, McLaren lansează în această primăvară o gamă de ochelari de soare și de vedere, numită sugestiv Vision.
McLaren Automotive, McLaren Racing și LAmy Group și-au unit forțele pentru a scoate pe piață o colecție impresionantă de ochelari, care pot fi utilizați atât pentru protecție solară, cât și la recomandarea medicului oftalmolog.
Așa cum constructorul McLaren Automotive îmbină tehnologii avansate cu materiale de calitate în producția de mașini, ochelarii Vision promit ceva similar. Ramele din titan sunt realizate cu ajutorul imprimantelor 3D, pentru o greutate minimă și rezistență sporită. Mai mult decât atât, o scanare facială 3D a viitorului purtător garantează printarea acestora pe dimensiuni optime.
Structura ochelarilor poate fi descrisă ca fiind „plutitoare’, deoarece lentilele sunt fixate în rame doar în două puncte. Rezultatul este o estetică futuristă.
Citește și:
Polițist de la Rutieră, lovit de o mașină în timp ce dirija circulația
Șoferii pot scăpa de 2 puncte de penalizare dacă urmăresc filme
„Noul Audi 40 este o combinație între Audi 80 și un cal
Airbag-urile externe ar putea reduce cu 30% gravitatea accidentelor
Ferrari California, rupt în două după ce s-a izbit de un stâlp de iluminat
„Pentru a garanta cea mai înaltă calitate, principiile de design ale McLaren au fost aplicate în procesul creativ, alături de experiența sa în ce privește materialele și tehnologia, pentru a produce o colecție atât avansată, cât și inovatoare’, spun reprezentanții companiei într-un comunicat oficial.
Colecția McLaren Vision deja a fost prezentată toamna trecută la expoziția SILMO din Paris, unde a câștigat premiul SILMO dOr Design pentru Tehnologie și Inovație.
Noua gamă de ochelari de soare și de vedere sosește în vitrinele magazinelor în această primăvară, dar prețurile nu au fost anunțate până în momentul de față. Cert este că se vor asorta perfect colecției vestimentare lansate de McLaren în noiembrie 2018.