Mercedes-Benz lansează campania „Pe urmele celor mai buni”

vezi galeria foto

Pornind de la deviza potrivit căreia pentru a deveni cel mai bun, trebuie să trăiești excelența prin puterea exemplului, campania Pe urmele celor mai buni’ vine în întâmpinarea românilor conectându-i cu parteneri inovatori și de încredere, cu sprijinul ambasadorilor Mercedes-Benz în România: Andreea Esca, Camelia Potec, Andi Moisescu și Cătălin Ștefănescu.


Cei patru mentori îşi prezintă propriile poveşti de succes, aliniate strategic cu viziunea Mercedes-Benz, de a fi cei mai buni. Românii sunt încurajați să se înscrie online în competiţia „Pe urmele celor mai buni’ (pe website-ul www.peurmelecelormaibuni.ro) şi, astfel, să se apropie de îndeplinirea proiectelor la care lucrează. Patru câştigători vor beneficia de sesiuni de consultanţă din partea mentorilor, filmate şi prezentate în cadrul primului show online marca Mercedes-Benz în România, pe același website.


De asemenea, campania „Pe urmele celor mai buni’ a fost prezentată și în numărul 5 al revistei AUTO BILD România, în cadrul articolului central despre filosofia de brand Mercedes-Benz.

Startul campaniei a fost marcat de o serie de materiale video, care prezintă poveştile nescrise până acum ale celor patru ambasadori în drumul lor către succes, cu rol de a oferi inspirație tuturor românilor care doresc să se înscrie în campanie.

Pe urmele celor mai buni: patru povești impresionante


Andreea Esca, alături de tatăl său, conduce un Mercedes-Benz GLC către Ţara Făgăraşului, acolo unde a regăsit autenticitatea și simplitatea satului românesc. Camelia Potec se întoarce la origini, la volanui unui Mercedes-Benz GLE Coupé. Marea campioană revine cu emoţie la bazinul de unde a plecat în călătoria sa de performanţă.

Andi Moisescu, la volanul Clasei C T-Modell, vorbeşte despre emoția cu care a participat la concursuri de patinaj viteză, un fapt mai puţin cunoscut despre el. Cătălin Ştefănescu, dincolo de cariera sa de respectat om de televiziune, are şi o pasiune pentru teatru și dramaturgie. În limuzina Mercedes-Benz Clasa E, Cătălin călătoreşte alături de prietenii săi din lumea teatrului şi relatează poveşti fascinante.


Camelia Potec este sigură că secretul reuşitei sale a fost pasiunea, ce în timp a devenit o preocupare principală, iar preocuparea a adus după sine motivaţie şi determinare – în fiecare zi să fiu şi mai bună, în fiecare zi să încerc să depăşesc ceea ce mi se părea de nedepăşit ieri. La primele cantonamente eram doar un copil, aveam 10 ani, dar eram foarte ambițioasă, nu lăsam să se vadă nimic din ce simțeam, îmi vedeam doar de calea mea‘.

Pentru Andreea Esca călătoria a pornit din locurile copilăriei sale: „nu te poţi opri doar pentru că ai obosit, trebuie să termini drumul. De aceea vin aici – pentru a putea continua drumul cu pasiune, cu încredere și siguranță. Şi de fiecare dată îmi dau seama de ce fac toate lucrurile pe care le fac. Este simplu – pentru că le iubesc şi nu aş putea altfel’.


Tot din experienţele sportive din copilărie a cules şi Andi Moisescu lucrurile de valoare după care se ghidează şi astăzi: „a fost pentru prima oară când am învăţat să pierd şi mai ales să înţeleg că atunci când pierzi, de fapt, câştigi. E mare lucru să ştii ce nu trebuie să mai faci ca să eviţi eşecul, la fel de important cum este să înveţi de la marii campioni ce minuni pot fi realizate atunci când se întâlnesc ambiţia şi determinarea‘.

Dacă ar trebui să definească noţiunea de succes, Cătălin Ştefănescu ar spune că acesta nu înseamnă un rezultat obţinut la un moment dat, ci drumul, călătoria până acolo, bucuria pură de a face lucruri în care crezi şi şansa de a împărţi această bucurie şi cu alţii, astfel încât atingerea unei destinaţii să devină punctul de pornire al unei noi călătorii‘.


Pe urmele celor mai buni: un concurs care încureajează visurile să devină realitate

Astfel, ambasadorii Mercedes-Benz România dau startul competiţiei „Pe urmele celor mai buni’ şi încurajează românii să participe, pentru ca visurile lor să devină realitate. Participanţii se pot înscrie pe site-ul concursului, www.peurmelecelormaibuni.ro, până pe 13 martie 2017 inclusiv, completând un formular şi realizând un video cuprinzând propria lor poveste. În luna martie, un juriu format din ambasadori şi din reprezentanți ai echipei Mercedes-Benz în România va selecta cele mai convingătoare înscrieri şi va desemna, în final, patru câștigători.

Cei patru câştigători vor beneficia de sfaturile şi expertiza ambasadorilor Mercedes-Benz in România, care îi vor ajuta să îşi îndeplinească obiectivele. Întâlnirile de consiliere vor fi filmate şi incluse în primul show online Mercedes-Benz. Toate episoadele show-ului vor fi difuzate pe canalul de YouTube al Mercedes-Benz România și pe website-ul campaniei www.peurmelecelormaibuni.ro.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE