Mesaj pentru cititorii și abonații Auto Bild România

Stimați cititori,

Știm că vă întrebați dacă veți mai găsi la raft revista Auto Bild România. Ne-am fi dorit să spunem DA răspicat. Am găsit de fiecare dată soluții pentru a scoate pe piață produsele cele mai bune, pe care le-ați apreciat și vă mulțumim pentru asta.

Acum, realitatea ne obligă să adoptăm o soluție nedorită și, din păcate, vă informăm că în condițiile actuale generate de pandemia Covid-19 și a deciziilor luate de autoritățile din România, suntem nevoiți să întrerupem, pentru o perioadă nedefinită, imprimarea revistei Auto Bild România.

Decizia a fost luată și din cauza problemelor întâmpinate de firmele de distribuție și transport, prin dificultatea ce o vor avea în livrarea revistelor către punctele de vânzare.

Cu toate acestea, în continuare suntem capabili să funcționăm optim, chiar dacă practic această decizie presupune oprirea imprimării revistei și intrarea într-o nouă etapă preponderent digitalizată.

Revista Auto Bild vă apărea în format epaper, ca produs editorial la nivelul de calitate cu care v-am obișnuit, respectând astfel toate elementele de branding tradiționale ale printului care vor fi susținute cu elementele de interactivitate specifice mediului digital.

Abonații Revistei Auto Bild România vor beneficia de o prelungire a abonamentului pe toată durata acestei perioade, iar fiecare dintre ei va primi numărul de ediții ale revistei rămase conform abonamentului ales.


Vă mulțumim că ați fost și sunteți în continuare alături de noi! Nu uitați că ne puteți găsi online, atât pe site, cât și pe pagina de Facebook.

Țineți aproape pe www.auto-bild.ro

Pagina noastră de Facebook este aici.

Contul oficial de Instagram al Auto Bild România este aici.

taguri
Adaugă un comentariu