Am alergat cu MINI Cooper SE în ultima etapă CNSS 2020

vezi galeria foto

În weekend am avut prilejul să concurez în ultima etapă a sezonului 2020 din Campionatul Național de Super Slalom. Am alergat cu un MINI Cooper SE pregătit de competiții și m-am întors acasă cu o cupă pentru locul trei la clasa mașinilor electrice.


Anul 2020 a marcat trecerea acestui campionat sub egida FRAS, adică Federația Română de Automobilism Sportiv. Acest campionat se numea înainte Auto Slalom, dar a debutat sub numele de Campionatul de Îndemânare Auto. Totul se întâmpla prin 2011, iar pe atunci se foloseau trasee complexe prin parcările unor hypermarket-uri.

Evident, totul era organizat, deci spațiul de concurs era delimitat și trebuia să te înscrii ca să participi. De atunci și până în prezent, campionatul și-a păstrat organizatorul, Teodor Gheorghe. Pilotul din București a decis atunci să organizeze un campionat pentru cei cu bugete reduse, iar acest țel îl urmărește și astăzi. Ultima etapă CNSS din 2020 a avut și o participare record, cu peste 100 de mașini înscrise.


Ce este Campionatul Național de Super Slalom?

CNSS este o formulă prin care poți concura într-un regim organizat cu aproape orice mașină dorești. Poți veni chiar și cu mașina pe care o conduci în fiecare zi, sau ai varianta să îți faci mâna pe mașina pe care dorești să o folosești în alte competiții fără să riști să o avariezi dacă ratezi o frânare la capătul unei linii drepte pe un circuit. Evident, pericolul există și aici, dar liniile drepte mai scurte decât pe orice circuit și virajele pe care trebuie să le abordezi temperează viteza maximă pe care trebuie să o atingi ca să obții un timp competitiv.


Acest campionat are cea mai mică taxă de înscriere posibilă în prezent în campionatele românești. Și nu ai nevoie decât de o cască pentru a participa. Este suficientă și o cască moto, deci nu ai nevoie de una cu omologare FIA valabilă sau expirată. Așadar, o mașină, o cască și mai mulți piloți.

Pentru că da, este posibil să împarți o mașină cu încă un concurent. Și puteți alerga și la două clase diferite cu același vehicul. Ai posibilitatea, de exemplu, să împarți mașina cu partenera de viață sau cu copilul tău și fiecare dintre voi să alerge în clasa dedicată. Acest lucru nu este posibil în alte campionate din România, sau necesită ceva mai multă logistică și costuri semnificativ mai mari.


Taxa de înscriere a fost de 150 de lei pentru această etapă. În ce competiție te mai poți înscrie cu această sumă? Niciuna. Îți permiți, însă, câteva sesiuni de 10 minute de karting. Pe care le recomandăm cu încredere dacă vreți să vă distrați pe bani puțini.

Ca să participi, mai ai nevoie de o licență FRAS – CNSS, pentru care trebuie să plătiți doar 50 de lei. Această taxă se achită o singură dată pe an, deci vei putea să te înscrii în toate etapele CNSS după plata sumei de 50 de lei. Practic, renunți la două pizza comandate acasă și ai licență CNSS.


Ai nevoie să fii și membru al unui club sportiv acreditat FRAS. Noi ne-am înscris la GT Auto Club Sportiv, adică asociația fondată de Teodor Gheorghe. Costă 100 de lei acest pas și înscrierea este valabilă pentru tot anul. Pentru mai multe detalii, puteți intra pe pagina GT Auto Club Sportiv.

Așadar, cu 300 de lei plătiți, ne-am înscris în ultima etapă a anului 2020. Ipotetic, dacă ar mai fi fost o etapă derulată în 2020, cu alți 150 de lei am fi putut să alergăm din nou în acest campionat.


În ce constă o etapă CNSS?

Odată pregătit un traseu, acesta este publicat în regulamentul evenimentului, dar și pe grupul dedicat de pe Facebook. Traseul implică o serie de jaloane și de balize, iar singurele lucruri care ți-ar putea avaria mașina se află în afara acestuia, deci doar o defecțiune la sistemul de frânare/direcție sau o eroare gravă de pilotaj ți-ar pune mașina în pericol. Câtă vreme lași acasă impresiile de mare pilot care nu a alergat niciodată într-o competiție, nu vei avea probleme.

Competiția este împărțită pe două zile, din care prima este dedicată antrenamentelor. În cadrul acestora, scopul tău este să înveți traseul. Dacă sosești la timp, vei putea să îl și parcurgi pe jos împreună cu organizatorul și ceilalți concurenți. Este foarte indicat să faci acest lucru.

Fiind vorba despre un traseu scurt, va trebui parcurs de mai multe ori, iar ordinea în care abordezi jaloanele contează. Dacă greșești traseul, vei avea o penalizare de un minut, iar dacă atingi un jalon, pierzi trei secunde. Mai pierzi încă două secunde dacă și cade acel jalon, deci este clar că trebuie să nu le atingi.

În cea de-a doua zi de concurs, ai încă o tură de antrenamente cronometrate și două runde de concurs. Se ia în considerare cel mai bun timp obținut în cele două ture de concurs cronometrate. Doar în cazuri extreme – situație meteo deosebit de nefavorabilă, se anulează manșele de concurs cronometrate – caz în care ți se ia în considerare timpul obținut la ultimul antrenament cronometrat. Această situație este prezentă în regulament, dar se întâmplă deosebit de rar în realitate.

Cât de încinsă este competiția în CNSS?

În anumite clase, concurenții sunt împărțiți la o secundă sau mai puțin. Lucrurile sunt strânse deoarece există limitări de cilindree pentru clase, putere maximă (doar pentru juniori și debutanți) și traseul avantajează tehnica în conducere, nu puterea maximă și abordările de tip „smuls’.

Cel mai tânăr înscris avea opt ani și alerga cu un Mini, dar campionatul are mulți alți piloți juniori care au sub 14 ani, respectiv juniori care au între 14 și 17 ani. Le felicităm părinții pentru că îi susțin în acest campionat, care a demonstrat deja că este o pepinieră de viitoare talente în sportul cu motor. În special pentru cei care nu își permit să își ducă copilul la karting, unde este necesar echipament specific și să cumperi sau să închiriezi un kart de competiție.

 

Așadar, dacă ai un Peugeot 106 sau un Citroen Saxo, află că ai cu cine să te întreci în formulă organizată și că nu va fi simplu să vii acasă cu o cupă. Valabil, desigur, și pentru modelele similare, dar și pentru autoturisme cu motorizări mai mari sau mai mici.

Există o clasă pentru orice autoturism, deci va fi suficient doar să te prezinți. Poți să alergi cu o mașină care costă doar câteva sute de euro, important e să funcționeze corect și să o conduci cum trebuie.

Noi vă recomandăm să vă găsiți mai mulți prieteni alături de care să concurați. Astfel, veți avea companie în parcul de service. Există și varianta să legi prietenii acolo, desigur, dar nu este recomandat în contextul actual al pandemiei.

Tot pentru parcul de service, ar fi ideal să vă cumpărați din timp un scaun pliabil ca să-ți petreci timpul în timp ce socializezi cu cei din jur până la următoarea manșă cronometrată. Desigur, ai și varianta de a urmări ceilalți concurenți pe traseu și de a-ți da seama unde greșești și ce poți să faci mai bine data viitoare. Mereu există ceva de îmbunătățit în conducere.

Cum a fost MINI Cooper SE de competiție în ultima etapă CNSS?

În numărul 20/2020 al Revistei Auto Bild România am publicat un material despre primul MINI electric de competiție. La doar trei zile după ce am trimis la tipar acel număr, am ajuns să și conducem acest model – o premieră mondială din acest punct de vedere. Gândită și modificată în România.

În comparație cu un MINI Cooper SE standard, modelul de competiție – alintat Mimi, prezintă un rollcage integral, sudat de caroserie conform normelor FIA în vigoare. La bord găsim și o instalație omologată FIA de stingere a incendiilor, acționată la nevoie de la exterior sau de la interior printr-un comutator dedicat. Există și un contact general omologat FIA, de asemenea o cerință obligatorie pentru mașinile de competiție – indiferent de motorizare.

Habitaclul a rămas fără bancheta din spate, scaunele față standard, fețele de uși și numeroase alte componente. A rămas doar strictul necesar pentru a pune vehiculul în mișcare și a-l conduce. Scaunele din față sunt de competiție, semnate Sparco, iar la fel sunt și centurile de siguranță în cinci puncte. Ambele au omologare FIA, așa cum este necesar în alte competiții în care a alergat acest model – dar nu reprezintă o cerință obligatorie în CNSS.

Modificările aplicate mașinii se termină aici. Pneurile utilizate sunt Michelin Pilot Sport 4, adică anvelope de stradă pentru sezonul cald. Ulterior, în competiții, vor fi utilizate slick-uri sau semi-slick-uri, după caz. Importatorul MINI în țara noastră, BMW România, pregătește și alte modificări împreună cu partenerii săi de la Automobile Bavaria, Michelin și Vitesco.

Planul implică montarea unei suspensii de competiție, o eventuală modificare a sistemului de frânare și eliminarea vitezei maxime de 150 km/h – plafon prezent pentru a conserva autonomia vehiculului electric de stradă pe care este bazat acest model.

Mașina s-a comportat foarte bine și a fost o experiență diferită pentru simțurile mele să alerg cu acest model. Nu era prima mașină electrică pe care o conduceam, dar prima de acest tip pe care o conduceam contra-cronometru.

Practic, nu erau necesare schimbări de treaptă, frânele erau asistate și de regenerarea de care se ocupa motorul electric din dotare, iar singurele sunete pe care le auzeam erau generate de pneuri. Dacă auzeam un sunet subtil din partea pneurilor, însemna că eram aproape de limita lor de aderență. Un sunet lung și ascuțit marca o eroare de pilotaj și depășirea aderenței maxime de care era capabil pneul, ceea ce ducea la pierderea de secunde prețioase.

Din acest motiv, am avut două secunde în plus față de celălalt concurent care a utilizat acest model de competiție în ultima etapă a Campionatului Național de Super Slalom. El s-a clasat pe locul doi la clasa electricelor.

Locul întâi i-a revenit unui automobil Tesla Model 3, cu două motoare electrice și 460 de cai-putere în dotare. O plimbare demonstativă mi-a arătat apoi ce capacități de frânare și accelerare are acest model pe traseul respectiv, precum și tracțiunea de care este capabil.

Impresionant și totodată perfect pentru acest tip de competiție. Proprietarul modelul respectiv obținuse un rezultat deosebit și la etapa precedentă a Campionatului Național de Super Slalom. Alte două modele electrice au fost înscrise în ultima etapă. Practic, am fost cinci concurenți care s-au luptat pe câteva secunde între 0:50:26, respectiv 0:57:03. Timpii mei s-au situat între 0:54:11 și 0:54:50.

Asta ne-a ocupat întreg weekend-ul și a fost mai distractiv decât credeam că poate fi să alergi între jaloane într-o parcare. Lucrurile devin mult mai interesante când ai un sistem de cronometrare la dispoziție și nu mai ești singur.

Organizatorii așteaptă și mai multe vehicule electrice pe viitor. Acestea au capacitatea de a furniza cuplul maxim încă de la zero rotații pe minut, ceea ce este avantajos la ieșirea din multele viraje pregătite pe aceste trasee tehnice gândite de organizator.

De la stânga la dreapta: autorul acestui material, Alexandru Șeremet – PR Manager BMW România și Dragoș Craiovan.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE