În august 2017 ministrul Transporturilor Răzvan Cuc și Ștefan Ioniță, șeful Companiei de Autostrăzi de la acel moment, au reziliat contractul cu firma Salini pentru secțiunea cu tuneluri din Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva – singura bucată care acum lipsește de la Sibiu la Nădlac.
În vara lui 2017, după ce la începutul anului a încercat fără succes să schimbe strategia CNAIR și să renunțe la realizarea tunelurilor impuse prin acord de mediu, ministrul Răzvan Cuc (PSD) și șeful CNAIR de atunci Ștefan Ioniță au tot făcut vizite pe șantierul lotului 2 Lugoj – Deva în care s-au plâns în fața presei de constructor.
Pe 10 august 2017 CNAIR anunța rezilierea parțială a contractului pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, o decizie catalogată de societatea civilă drept „o măsură decosmetizare a ministrului Transportururilor' și de a evita o decizie tranșantă privind tunelurile.
Trebuie precizat că până la acel moment Compania de Autostrăzi ceruse constructorului Salini să realizeze proiectul tehnic pentru secțiunea cu tuneluri (deși contractul semnat inițial nu prevede așa ceva), dar apoi nu l-a mai plătit și a schimbat strategia: a licitat abia în 2019 proiectarea și execuția tunelurilor.
Acum, aproape trei ani mai târziu, Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris a decis să dea dreptate constructorului italian în problema rezilierii contractului și, practic, obligă CNAIR să plătească daune de 230 de milioane de lei (circa 48 de milioane de euro), plus alte câteva milioane de euro cheltuieli de judecată.
Sursa: hotnews.ro