Ministrul Transporturilor: 90 km de autostradă ar putea deveni funcţionali în 2017

vezi galeria foto

Statul nu a finalizat în 2016 niciun tronson de autostradă dintre cele aflate în execuţie, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a precizat că în 2017 ar putea deveni funcţionali 90 km, dacă nu vor mai fi probleme.


Ce mașină conduce Gabi Firea, primarul Bucureștiului

În anul 2016, nu a fost finalizat niciun tronson de autostradă din cele aflate în execuţie. (…) Menţionăm că din cei 99,569 km de autostradă vor deveni funcţionali 90 de km (în anul 2017-n.r.), iar realizarea acestora este posibilă sub rezerva soluţionării în termenul estimat a tuturor problemelor existente în contractele respective (finalizarea procedurilor de evaluare mediu, finalizarea procedurilor de expropriere a terenurilor suplimentare, obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor necesare emiterii autorizaţiilor de construcţii)’, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, răspunzând unei interpelări.

Sursa: mediafax.ro

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE