Ministrul Transporturilor: Avem 164 de kilometri de şantiere deschise pentru autostrăzi

vezi galeria foto

Marile proiecte de investiţii în infrastructură au fost accelerate, iar în acest moment sunt 164 de kilometri de şantiere deschise pentru autostrăzi şi drumuri naţionale, a declarat, marţi seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.


„Nu numai că şantierele nu s-au oprit, dar au fost accelerate marile proiecte de investiţii în infrastructură. În acest moment, avem 164 de kilometri de şantiere deschise pentru autostrăzi şi drumuri expres. Dintre acestea, aproape 70 km au fost şantiere deschise în primele patru luni. În perioadă de criză am reuşit să intrăm cu utilajele, pentru că lumea s-a săturat de anunţurile făcute de cei dinaintea noastră, care spuneau ‘Am trimis la ANAP validarea proiectului X, ‘Am finalizat proiectul tehnic pentru autostrada Y. A început Sibiu – Piteşti, tronsonul 1 Sibiu – Boiţa, a început Varianta Ocolitoare Timişoara Sud, a început DN2 A2, apoi drumul expres Craiova – Piteşti, tronsonul 1. Până la sfârşitul anului, cred că putem să începem lucrările pe încă 80 de kilometri şi anume pe Centura Sud a Capitalei (52 km). De asemenea, Autostrada Transilvania care are cel puţin două tronsoane, Zimbor – Poarta Sălajului şi Nuşfalău – Suplacu de Barcău, unde vom anunţa câştigătorul în maxim 2- 3 săptămâni şi, dacă nu vin contestaţii, semnăm contractul pentru proiectare şi execuţie', a spus Bode, la B1 TV.

Sursa: agerpres.ro

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE