Modelele Porsche 718 cu motoare boxer de 4,0 litri primesc transmisia cu dublu ambreiaj

vezi galeria foto

Modelele Porsche 718 cu motoare boxer de 4,0 litri și șase cilindri pot fi comandate acum și cu transmisia Porsche cu dublu ambreiaj (PDK) cu șapte trepte.


Atât variantele Boxster, cât și Cayman 718 GTS 4.0, precum și modelele de top – 718 Spyder și 718 Cayman GT4 – sunt acum disponibile și cu transmisie automată.

În comparație cu modelele 718 cu transmisie manuală, modelele GT de 309 kW (420 CP) – 718 Spyder și 718 Cayman GT4 – accelerează acum de la 0-100 km / h cu o jumătate de secundă mai repede, în 3,9 secunde. Acestea ating viteza de 200 km / h în 13,4 secunde (cu 0,4 secunde mai repede). 718 Cayman GTS 4.0 și 718 Boxster GTS 4.0, ambele cu 294 kW (400 CP), își ameliorează, de asemenea, rezultatele la sprintul standard, de la 0-100 km / h cu o jumătate de secundă la 4,0 secunde, și apoi ating viteza de 200 km / h în 13,7 secunde (cu 0,4 secunde mai repede comparativ cu transmisia manuală).


La modelele 718 GTS 4.0, pachetul standard Sport Chrono adaptează caracteristicile schimbătorului de viteze PDK în funcție de cele patru moduri de conducere diferite (Normal, Sport, Sport Plus și Individual). Versiunile PDK ale modelelor 718 Spyder și 718 Cayman GT4 beneficiază de îmbunătățirile aduse diferențialului din spate cu blocare mecanică: în modurile de tracțiune și depășire, acesta atinge valori de blocare de 30% și 37% comparativ cu 22% și 27% cum era cazul la transmisia manuală.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE