Șansele ca un monopost de Formula 1 să ajungă la o licitație sunt destul de mici. Cei care le-au cumpărat în primă fază nu sunt dispuși să se despartă la fel de ușor de aceste tipuri de vehicule. Dar iată că zărim o astfel de oportunitate.
Pe 21 mai, în cadrul licitației Bonhams Spa Classic, monopostul Benetton B-191 își va găsi un nou stăpân.
Monopostul a fost lansat în 1991 și a debutat în cadrul Marelui Premiu din San Marino. Sezonul acela a fost pilotat de Roberto Moreno, iar mai apoi a ajuns pe mâinile lui Nelson Piquet. Brazilianul a reușit să câștige în acel an Marele Premiu de la Montreal. Și cam atât.
În cadrul aceluiași sezon, monopostul B-191 a trecut pe mâinile novicelui Michael Schumacher. Și dacă nici până acum nu v-am convins că acest vehicul este special, vă mai spunem că un an mai târziu a primit un update (B-191B) și a fost pilotat de Martin Brundle. Specialiștii estimează că monoposul va fi vândut cu o sumă cuprinsă între 750.000 și 950.000 de euro.
Via | Motor1